"În cadă intri cu ochii închişi." În moarte, cu picioarele înainte. Şi în advertising, la fel. Mulţumesc pe această cale muzoilor mei, creativii care au lucrat la campania Dedeman, pentru că m-au inspirat să încep această rubrică. Fără ei aş fi rămas într-o perpetuă ezitare. Capodopera lor a fost cea care m-a trăsnit.
Am zărit-o într-o seară pe geamul tramvaiului 41. Zăcea în strălucirea reflectoarelor, imberbă, oferindu-se generoasă privirii pe un panou publicitar din curtea Spitalului CF2. "Între dragoste şi ură e o canapea distanţă." Semnează: Dedeman. "Să mori tu?", a fost prima mea reacţie. M-am chinuit apoi multă vreme să pricep maxima. Adică, el se ceartă cu ea şi e trimis la nani pe canapea: dragoste, ură. Da' de ce să-l urască? Ura e distructivă şi pentru posesor, şi pentru adrisant. Mi-aş dori eu o canapea "între dragoste şi ură"? Ce să fac cu ea? Eu caut o canapea extensibilă, rezistentă, uşor de curăţat, preţ rezonabil.
De "să mori tu?" mi-am adus aminte când am văzut altă reclamă stradală marca Dedeman: "Dragostea trece, cabina de duş rămâne". Absurdistan. El şi ea, tineri căsătoriţi, fac un credit de nevoi personale ca să-şi amenajeze "prima casă", pentru care au plătit avansul cu darul de la nuntă. "Ce cabină de duş să ne luăm, iepuraş?" "Păi, io zic că p'aia cu «dragostea trece», motănelul meu..." "Auzi, da' n-ar fi mai bună o cadă?", opinează "motănelul", cu simţ practic. "Atunci, ne-o luăm p'aia cu «în dragoste intri cu ochii închişi. Şi în cadă, la fel», nu?" Pe cuvântul vostru de cercetaşi şi de pălmaşi într-ale advertisingului că intraţi în cadă cu ochii închişi? Poate la ultima îmbăiere, când te spală bocitoarele...
Dedeman încearcă din răsputeri să-ţi excite simţurile, însă sloganul ce ar trebuie să te înfierbânte la cumpărături îţi fracturează sinapsele. "De dragoste nu te poţi ascunde. Nici măcar în dormitorul Luca." Da'n bucătăria lu' sora lui Luca, sub masca de chiuvetă, n-ar fi un loc bun de pitulat? Ce calităţi mai are dragostea în viziunea Dedeman? Nici una. "Dragostea nu ţine de cald. Dar boilerul electric LUKE, da." LUKE e vărul din America al lui Luca... Iar bunicul lor e ciocanul rotopercurtor. Fiorosul. "Cu dragostea nu e de joacă. Nici cu ciocanul rotopercutor." Băi, ţi se strepezesc dinţii... Nu sunt mesaje siropoase, sunt îngreţoşătoare. Adresate cui? Divorţaţilor, văduvelor, celibatarilor, femeilor care trăiesc din "scurt" şi "lung"?
Reclamele de la tv sunt şi mai explicite. Încep cu preludiu. Scene de familie în care el şi ea se ceartă în magazin pentru o centrală termică, pentru un model de uşă, de gresie sau de faianţă. Încă vă înţelegeţi bine şi vreţi să vă certaţi cu nevasta?! Mergeţi până la Dedeman! Creatorii au vrut probabil să simuleze o scenă de familie: faci aşa o pasiune pentru faianţă încât te cerţi cu soţul (deşi, după sloganele cu dragostea, cred că mai degrabă el e cel care face pasiunea pentru faianţă...). Dar, la câtă armonie e în casele românilor, mai ales pe praful ăsta de criză, e ca şi cum ai încerca să vinzi funie în casa spânzuratului... S-or fi prins şi creativiii, c-au încercat apoi s-o dreagă. Pervers. Cu un mesaj loto-porno. În reclama cu raftul, un manipulator de marfă încearcă să aranjeze nişte borcane într-un stand care se hâţână ritmic. Apare sloganul: "Pentru împăcări formidabile trebuie discuţii pe măsură. Discuţii aprinse despre 45.000 de produse (sic!), numai la Dedeman". În fundalul imaginii apar, fără şarf, un el şi o ea care iuţesc pasul. Ea îşi bagă bluza în fusta galbenă. Vrei să hâţâni ceva în spaţiul public fără să primeşti amendă, ca pe plajă? Vino la Dedeman. "Dedicat planurilor tale." Reclama următoare e şi mai explicită: un driver de aspirator industrial cu trăsături de sindrom Down îşi împiedică utilajul de un sutien vernil, cupa 80C, o pereche de boxeri, o şosetă, una pereche pantofi de damă, un pantof bărbătesc. Urmează sloganul cu "împăcări formidabile". Are vreun rost să mă duc să mă uit de canapea? Dacă tocmai s-au împăcat unii pe ce-mi trebuie mie?
Bombonica pe coliva Dedeman e însă promovarea pe care şi-au făcut-o în Moldova. Speşăli, că cică moldovencele sunt mai altfel: panouri stradale cu "Şi soţia ta are fantezii cu un instalator... Vino la Dedeman să i le împlineşti". Adică, şi aşa, şi cu banii luaţi! Bonus - panourile care anunţă deschiderea unui magazin în Iaşi: "Iubi, vreau faianţă cu buline... Ine Inee Ineee!". Să mori tu? Oricât m-aş strădui, nu pot să-mi depăşesc reacţia asta. O fi sexul un agaţament cu care poţi crea o reclamă memorabilă, dar, în cazul Dedeman, e doar sex de unul singur...
Săptămâna viitoare vom devora un pui cu patru pulpe care naşte monştri vii.
Citește pe Antena3.ro