"Puiul de om" din povestile lui Kipling, crescut de lupi in jungla
indiana are o sora cat se poate de reala, in Africa. Tippi a venit pe
lume in 1990, in salbaticiile namibiene, acolo unde parintii sai,
fotografi profesionisti specializati in suprinderea naturii in
salbaticie, au ales sa traiasca provizoriu mai bine de 10 ani.
Sylvie Robert si sotul sau, Alain Degre, au vrut ca, inca din primele sale zile de viata, micuta lor sa iubeasca animalele, si mai mult, sa nu se teama de ele. Insa legatura deosebita pe care fetita lor a ajuns sa o stabileasca, inca inainte de a implini doi ani, i-a uimit pana si pe ei. Parea ca leoparzii, elefantii sau strutii din salbaticia africana sa o considere pe Tippi ca propriul lor pui. O lasau sa ii mangaie, ba chiar sa se cuibareasca si sa danseze cu ele. Uimitoarele ipostaze au fost, in decursul anilor, suprinse pe pelicula de cei doi parinti ai copilei. "Fetita mea a fost un copil extrem de norocos. A fost nascuta si crescuta in salbaticie. faptul ca a trait libera in mijlocul naturii a fost pura magie. In fapt, am fost doar noi trei printre atatea animale salbatice si cativa oameni", povesteste mama fetitei-Mowgli. De altfel, Tippi a fost intotdeauna mandra ca s-a nascut si a copilarit printre animale salbatice, mai spune cea care i-a dat viata. "Spune ca asta a fost darul sau. A considerat mereu ca animalele erau de marimea sa si ca ii erau prieteni", adauga femeia, citata de "The Sun". Si, ca semn al prieteniei ce a legat-o de "fioroasele" patrupede, fata le-a dat chiar si cate un nume: leopardul J&B si elefantul Abu. Parintii isi amintesc ca fetita lor avea un an si jumatate cand a fost lasata prima oara langa animale si nu a fost nici o secunda inspaimantata de ele. Mai mult, isi petrecea ore intregi in mijlocul elefantilor si a familiilor de lei, unde se juca alaturi de puii acestora, sau printre coloniile de struti, cu care se amuza, dansand in voie. Cei doi adulti sustin ca au avut intotdeauna grija de fata lor si ca s-au preocupat in permanenta de siguranta acesteia. "Animalele salbatice fie te ataca, fie fug de oameni, daca se tem de acestia. Dar trebuie sa fii mereu atent", povesteste mama lui Tippi. Femeia spune ca fetita a fost ranita de prietenii sai din salbaticie de doua ori, cand a fost muscata de nas de o suricata, si cand a fost lovita, "din gelozie", de o tanara femela-babuin, pe nume Cindy. Aventura in salbaticie a micutei Tippi s-a incheiat in anul 2000, cand familia s-a mutat inapoi in Franta. Cei trei au revenit, insa, in Africa, sase ani mai tarziu. Au ramas uimiti de reactia animalelor, care au recunoscut-o imediat pe fata si s-au apropiat pentru a o mangaia. Astazi o tanara frumoasa in varsta de 18 ani, Tippi Degre studiaza arta cinematografiei la Sorbona. Cu toate acestea, pastreaza nostalgia unei copilarii unice. "Fiica mea va fi intotdeauna legata de Africa si de povestea lui Mowgli. Doar ca in cazul ei, povestea e una adevarata", mai spune mama acesteia.
Citește pe Antena3.ro