x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Nicolas Sarkozy şi SMS-ul buclucaş

Nicolas Sarkozy şi SMS-ul buclucaş

de Ovidiu Ciutescu    |    08 Feb 2008   •   00:00
Nicolas Sarkozy şi SMS-ul buclucaş

10:32 • Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a depus joi o plângere pentru "fals" împotriva site-ului săptămânalului Le Nouvel Observateur, care a publicat un SMS atribuit preşedintelui, în care acesta i-ar fi propus fostei sale soţii, Cecilia, să se întoarcă la el, relatează AFP.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a depus joi o plângere pentru "fals" împotriva site-ului săptămânalului Le Nouvel Observateur, care a publicat un SMS atribuit preşedintelui, în care acesta i-ar fi propus fostei sale soţii, Cecilia, să se întoarcă la el, relatează AFP.

SCANDAL. Avocatul preşedintelui, Thierry Herzog, a depus plângerea joi, pentru "fals şi uz de fals", potrivit unei surse judiciare. "Din câte ştiu, este prima dată când un preşedinte în exerciţiu depune o plângere împotriva unui organism de presă, dar este şi prima dată când un preşedinte în exerciţiu este tratat astfel", a spus avocatul. Plângerea a fost depusă în urma "publicării la 6 februarie a unui articol cu titlul 'Obsesia numită Cecilia'", potrivit acestuia. Potrivit site-ului, cu opt zile înainte de căsătoria cu Carla Bruni, preşedintele i-a trimis fostei sale soţii, Cecilia, un SMS în care spunea "Dacă revii, anulez tot". Articolul vizat de plângere era în continuare disponibil joi seară, cu titlul "SMS-ul lui Sarkozy pentru Cecilia" pe site-ul nouvelobs.com. Conform avocatului, "acest mesaj este fals, este o alterare a adevărului" pasibilă de trei ani de închisoare şi 45.000 de euro amendă. "Această informaţia nu numai că este o minciună, dar nu are nicio legătură cu activitatea sa politică", a spus Herzog. Conducerea publicaţiei a spus că preferă să aştepte pentru a vedea care este exact plângerea. Dacă această plângere penală împotriva unui organism de presă este o premieră pentru un preşedinte francez în exerciţiu, Sarkozy şi Bruni au intentat şi câştigat deja un proces împotriva companiei Ryanair. Compania aeriană irlandeză a fost condamnată marţi pentru că la 28 ianuarie a publicat în Le Parisien o fotografie cu cuplul, în cadrul unei campanii promoţionale. Este vorba despre o fotografie cu cei doi însoţită de textul "Cu Ryanair întreaga mea familie va putea veni la nuntă". Tribunalul a spus că le-a acordat celor doi despăgubiri. Bruni a obţinut 60.000 de euro din cei 500.000 ceruţi.

×
Subiecte în articol: magazin