x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Noua "Cortină de Fier" va separa săracii de bogaţii din UE

Noua "Cortină de Fier" va separa săracii de bogaţii din UE

02 Mar 2009   •   00:00

Ţările est-europene au formulat ieri, la Bruxelles, o avertizare apocaliptică despre valurile de lucrători şomeri care se vor îndrepta spre Europa Occidentală, în condiţiile în care o nouă "Cortină de fier" va diviza, în interiorul Uniunii Europene, pe bogaţi de săraci.



La 20 de ani după căderea Zidului Berlinului, liderilor occidentali li s-a spus ieri că cinci milioane de locuri de muncă ar putea fi pierdute în 'noile' state membre ale UE, dacă nu sunt luate măsuri radicale pentru a fi ajutate, notează cotidianul britanic The Times, citat de Agerpres. Colapsul spectaculos al unora dintre tigrii post-comunişti a condus duminică, la Bruxelles, la solicitarea unui fond de salvare de 190 de miliarde de dolari pentru a împiedica faptul ca prăbuşirea socială a naţiunilor est-europene să contamineze şi restul Europei. Însă apelul, condus de Ungaria, a fost respins la reuniunea celor 27, dominată de temerile că ţările Europei Occidentale şi-ar sprijini mai degrabă propriile lor industrii mari, pe socoteala Estului. În acest context, premierul britanic Gordon Brown şi-a reînnoit apelul pentru o uriaşă injecţie de bani în Fondul Monetar Internaţional, care a împrumutat deja sume mari Ungariei şi Letoniei şi aşteaptă în curând o scrisoare ''imploratoare'' din partea României, susţine The Times, precizând că premierul britanic a refuzat să precizeze de unde vor veni aceşti bani. Cotidianul britanic The Independent aminteşte însă că liderii europeni au insistat că protecţionismul comercial nu va crea o nouă 'Cortină de Fier' pe cuprinsul continentului, aceştia fiind de părere că piaţa liberă va ajuta statele central şi est-europene să scape de recesiune. În acest sens, ei au respins duminică încercările de a restricţiona piaţa liberă, în pofida relatărilor despre o ruptură între economiile mai mari din Uniune şi statele mai sărace din centrul şi estul Europei. Ţările blocului comunitar au fost de acord ca guvernele să se asigure ca pachetele de întrajutorare pentru bănci să nu fie protecţioniste sau să nu afecteze economiile altor state membre din UE. Schema franceză de oferire a unor împrumuturi de stat în valoare de 6 miliarde de euro companiilor franceze producătoare de automobile în schimbul garanţiilor că nu îşi vor muta producţia în altă parte a alimentat temerile că guvernele din cadrul UE se vor grăbi să îşi protejeze propriile industrii pe socoteala altora. Comisia Europeană a sprijinit schema de întrajutorare a industriei franceze de automobile, remarcând că acordarea de împrumuturi nu e însoţită de recomandări oficiale privind localizarea activităţilor, dar că Uniunea va monitoriza îndeaproape situaţia. De asemenea, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a insistat asupra faptului că cele 10 state foste membre ale blocului sovietic nu doresc un program special pentru regiunea lor. Potrivit The Independent, la summitul G20 din luna aprilie, liderii mondiali se vor confrunta cu cereri puternice de a se folosi de scăderea economică pentru a investi în slujbe din industria nepoluantă, acţiuni menite să reducă din încălzirea globală şi să dezvolte lumea a treia. O coaliţie de sindicate şi organizaţii de întrajutorare internaţionale va organiza o demonstraţie importantă la Londra pentru a-şi susţine ideea de a pune capăt politicilor orientate spre profit care au dominat ultimii 20 de ani.

×
Subiecte în articol: lumea