Ţigările de contrabandă Jin Ling, provenind din estul Europei, au ajuns pe locul opt în preferinţele germanilor care fumează, în vreme ce în Berlin ocupă chiar locul doi, relatează Der Spiegel.
Respectiva marcă de ţigări, produsă în Kaliningrad şi Ucraina, nu este legală în Germania, ci doar în estul Europei. Numai unu la sută din cantitatea produsă este vândută, însă, pe această piaţă.
Majoritatea ţigărilor ajunge în Germania şi Marea Britanie, potrivit cercetătorilor care au calculat procentele de distribuţie.
Dealerii care vând marca de ţigări pot fi găsiţi, cel mai adesea, la staţiile de metrou din Germania, notează Der Spiegel.
Potrivit Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie, contrabanda cu ţigări Jin Ling valorează cel puţin un miliard de dolari pe an.
Afacerile cu ţigări de contrabandă prosperă în Germania, în condiţiile în care vânzările legale de ţigarete sunt în declin. Peste 20 de miliarde de pachete de ţigări netimbrate au fost cumpărate de nemţi, în 2008, iar din acestea două treimi proveneau din contrabandă.
Traficul de ţigări costă guvernul german în jur de patru miliarde de euro reprezentând impozite pierdute.
Cifrele au fost furnizate de institutul de cercetare Ispos, care strânge date neconvenţionale pentru Asociaţia Germană de Ţigarete. Ispos colectează, în fiecare lună, pachete goale de ţigări aruncate la gunoi, în 24 de puncte de colectare din ţară.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro