Eleganţa şi zîmbetul pot fi tactici-cheie pentru cei care caută o slujbă, însă o simplă strîngere de mînă fermă ar putea să le surclaseze pe amîndouă, spun cercetătorii americani
Eleganţa şi zîmbetul pot fi tactici-cheie pentru cei care caută o slujbă, însă o simplă strîngere de mînă fermă ar putea să le surclaseze pe amîndouă, spun cercetătorii americani într-un studiu ce va fi publicat în septembrie în Journal of Applied Psychology, informează Mediafax. Cercetătorii de la Universitatea din Iowa au descoperit că acei candidaţi care au o strîngere de mînă fermă au mai multe şanse de a obţine slujba faţă de cei care au o strîngere de mînă moale. O strîngere de mînă fermă este mai importantă decît ţinuta sau aspectul fizic, pentru că ajută la crearea unei prime impresii puternice. “Am descoperit că prima impresie începe cu o strîngere de mînă, care dă tonul pentru restul interviului”, a spus George Stewart, profesor asociat de management la Colegiul Economic Tippie.
Stewart a indicat că acesta este primul studiu
care evaluează importanţa unei strîngeri de mînă ferme în cadrul unui interviu
pentru o slujbă. La studiu au participat 98 de studenţi de la Colegiul Tippie,
care s-au dus la interviuri cu reprezentanţi economici locali, fără ca, de
fapt, să fie interesaţi de vreo slujbă. Cei care s-au ocupat de interviuri au
evaluat performanţa generală a fiecărui student şi calitatea de “angajabil”, în
timp ce alţi cinci oameni au evaluat fermitatea strîngerii de mînă a studenţilor.
Studenţii care aveau cea mai puternică strîngere de mînă au fost preferaţi de
angajatori şi văzuţi ca personalităţi mai extrovertite şi cu abilităţi sociale
mai mari. “Probabil că, în mod conştient, nu ne amintim dacă strîngerea de mînă
a unei persoane a fost bună sau rea”, a spus Stewart. “Însă o strîngere de mînă
este primul dintre indiciile nonverbale pe care le obţinem despre
personalitatea generală a unei personae, şi impresia aceasta este cea pe care o
reţinem”, a adăugat el. O strîngere de mînă potrivită trebuie să fie completă,
fermă, cu o mişcare sus-jos viguroasă, asociată contactului vizual, a indicat
Stewart.
Studiu: Mama este modelul de viaţă după care se ghidează un bărbat pentru alegerea soţiei
Mama este modelul de viaţă după care se
ghidează un bărbat pentru alegerea soţiei, potrivit unui studiu realizat de
cercetătorii de la Universitatea din Iowa, Statele Unite, preluat de Mediafax.
Dacă mama bărbatului are studii superioare, există mari probabilităţi ca femeia
cu care acesta se va căsători să aibă o educaţie similară, potrivit acestui
studiu. Cercetătorii au descoperit că aproape 80% dintre bărbaţii de succes ale
căror mame erau absolvente de liceu s-au căsătorit cu femei cu educaţie similară.
Iar 62% dintre bărbaţii ale căror mame aveau studii superioare şi-au ales ca soţii
femei care absolviseră facultatea. “Aceşti tineri au ca model de soţie
propriile mame. Au crescut într-o familie în care mama era o femeie educată”, a
spus sociologul Christine Whelan, coordonator al studiului. Whelan şi colega sa
Christie Boxer au analizat datele despre 3.700 de persoane care au luat parte
la un studiu despre bărbaţi şi despre nivelul educaţional al femeilor partenere
acestora. Toţi bărbaţii care au participat la studiu erau persoane de succes,
care la 20-30 de ani cîştigau salarii foarte mari pentru tranşa lor de vîrstă.
Cercetătorii au mai descoperit că mamele a peste 70% dintre bărbaţi erau femei
cu carieră. Acelaşi grup a prezentat de două ori mai multe probabilităţi de a
se căsători cu o femeie care cîştiga cel puţin 50.000 de dolari pe an. Whelan,
care a intervievat peste 100 de bărbaţi şi a scris o carte intitulată “Why
Smart Men Marry Smart Women” (“De ce bărbaţii deştepţi se căsătoresc cu femei
deştepte”), a descoperit că reprezentanţii sexului tare apreciază ideea unei soţii
care are o slujbă. “Sînt din ce în ce mai încîntaţi de ideea că nu o să fie
singurii care asigură venitul familiei, deci aceşti bărbaţi sînt atraşi de
femei care au o slujbă şi care îşi manifestă interesul continuu pentru a munci”,
a spus aceasta.
O bandă de hoţi a jefuit peste 100 de traficanţi de droguri
O bandă de hoţi deghizaţi în poliţişti, din Republica Dominicană, a jefuit peste 100 de traficanţi de droguri, luîndu-le banii şi cocaina, într-o operaţiune de milioane de dolari, potrivit The Daily Telegraph. Tîlharii au folosit lanterne, sirene de poliţie şi legitimaţii false pentru a-şi convinge victimele să tragă pe dreapta, iar apoi le răpeau şi le torturau pînă cînd acestea le spuneau unde au ascuns drogurile şi banii cîştigaţi din afaceri, informează Mediafax. Opt bărbaţi din Republica Dominicană neagă acuzaţiile de tîlhărie, conspiraţie şi trafic de droguri.
Poliţiştii estimează că suspecţii au furat în jur de două milioane de dolari şi cocaină în valoare de zece milioane de dolari. Procurorul Benton Campbell a descris operaţiunea de arestare a hoţilor, în timpul căreia s-au tras mai multe focuri de armă, ca “lăsîndu-te fără respiraţie în contextul infracţiunilor şi a pericolului reprezentat pentru comunitate”. Banda a agresat peste 100 de traficanţi în 100 de operaţiuni, din anul 2003, în New York, Massachusetts, Pennsylvania, Carolina de Nord şi Florida, potrivit anchetatorilor. Ei foloseau “tactici deosebit de sofisticate”, deseori urmărind traficanţii cîteva săptămîni înainte de a-i păcăli şi jefui.
Suspecţii au reuşit să intre şi în casele unor
infractori datorită deghizării lor, torturîndu-i mai multe zile pe membrii
familiilor acestora şi interogîndu-i. Ancheta privind acest caz va continua.
A mers 71 de zile pe jos, pentru a-şi vizita fiul la închisoare
Un chinez în vîrstă de 72 de ani a mers pe jos aproape 1.000 de kilometri, pentru a-şi vizita fiul aflat în închisoare, relatează Rompres. Bătrînul notează sursa citată a mers 71 de zile la rînd, din oraşul său Taihe, provincia Anhui, pînă la închisoarea din Lianping, provincia Guangdong. Pensionarul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, intenţionase să ia trenul, însă a fost jefuit de hoţi la puţin timp după ce a plecat de acasă. Chinezul, care foloseşte un baston la mers, a precizat că pe parcursul călătoriei a cerşit bani de la oameni şi uneori a mîncat alimente putrezite din coşurile de gunoi. Fiul, Xie Fei, a dezvăluit că tatăl său este de fapt cel adoptiv, părinţii biologici murind cînd avea 10 ani.