Panseluţa 68

Cam în perioada în care aterizasem la Jurnalul Naţional eram destul de pasionat de făcut agaţamente pe net. După timpul petrecut la redacţie, cineva ar fi putut deduce că sînt dedicat profesiei pînă peste urechi.

Cam în perioada în care aterizasem la Jurnalul Naţional eram destul de pasionat de făcut agaţamente pe net. După timpul petrecut la redacţie, cineva ar fi putut deduce că sînt dedicat profesiei pînă peste urechi. De fapt, nu aveam branşament la lumea virtuală acasă şi îmi petreceam ore în şir dîndu-mă interesant în faţa unor potenţiale victime.

Eram aşa de prins de activitatea asta, încît începuse să mi se pară mai important să ameţesc prin scris doamna decît finalitatea, adică să mă văd cu ea şi să tratez amor. De multe ori eram aşa de epuizat după ce îmbibam tastatura cu vrăjeală, că amînam, după obţinerea preţiosului număr de telefon, întîlnirea faţă în faţă pentru o dată incertă.

Într-o seară de miercuri, cînd aveam de terminat un reportaj despre un cimitir, fiind în pană de inspiraţie, am intrat pe un site de întîlniri. După mai multe încercări eşuate, am reuşit să mă bag în seamă cu o doamnă. Cum se proceda, după jumătate de oră de trăncănit în locul iniţial am trecut pe messenger, unde ea avea ID-ul Panseluţa68. Peste alte douăzeci de minute, deja îmi dăduse numărul de telefon. Am vorbit şi am hotărît să ne vedem undeva în proximitatea Casei Scînteii, undeva în Băneasa, unde domicilia distinsa gazelă. Mi-a spus cum arată şi cum o să fie îmbrăcată, ca să o pot recunoaşte.

La locul stabilit, am dat peste o brunetă arătoasă, ceva mai mare ca vîrstă decît mine, echipată cu un mini negru şi o bluză la fel, care îi punea în valoare sînii destul de mari. M-am prezentat, dar cînd şi-a spus şi ea numele tocmai trecea o salvare cu sirenă şi n-am înţeles absolut nimic. Am mers voioşi la o pizzerie din apropiere. Cînd ajusesem la a treia bere, deja îmi povestise toată viaţa ei. Fusese măritată cu un pictor alcoolic, de unde rămăsese cu o sensibilitate specială pentru “mediul artistic”. Făcuse Politehnica, dar nu practicase niciodată ingineria, iar acum era secretară la o firmă care vindea papetărie şi birotică.

În cele din urmă am aterizat în apartamentul ei cu două camere din apropiere. A sărit să-mi smulgă nădragii de pe mine la nici cinci minute după ce intrasem. M-a felaţionat plină de energie chiar pe fotoliul unde mă aşezasem timid. În a doua etapă am răvăşit destul de tare patul destul de mare aflat în proximitate. După ce am scos un muget victorios şi am ejaculat, noua mea prietenă s-a echipat cuminte cu un halat şi mi-a adus la nas (acesta fiind spaţializat în pat) o tavă cu friptură înăbuşită foarte bună şi o sticlă de vin roşu sec, exact cum îmi plăcea. Am adormit cuprins de un adînc sentiment de mulţumire.

De dimineaţă, înainte să meargă fiecare în treaba lui, am mai făcut amor de două ori, aşa că am ajuns la muncă (aproape, îmi vedeam geamul biroului din balconul tipei) plin de linişte interioară.

Nedumerit

Am trecut-o în me­moria telefonului Pan­seluţa. În perioada i­me­­diat urmă­toare am vi­zi­tat-o des­tul de des, ba chiar am ie­şit în oraş de cîteva ori. Mă nedu­merea că nu ştiam cum o cheamă. Am prezentat-o cîtorva amici de-ai mei, sperînd că o să-şi spună numele, dar ea zicea doar “Încîntată!”. M-am uitat pe lista de întreţinere de la bloc, dar spre stupoarea mea, acolo era trecute doar numerele apartamentelor. Într-o seară, cînd eram mai cu chef şi ea s-a dus la baie, am avut o tentativă să-i umblu în geantă după buletin. A apărut fulgerător, s-a uitat la mine mirat-mustrător şi eu a trebuit să improvizez pe moment o explicaţie cum că îmi venea să strănut şi căutam nişte şerveţele.

După o lună şi ceva de idilă, am plecat într-o deplasare ceva mai lungă, de vreo săptămînă. Cînd m-am întors, am sunat-o şi am simţit în vocea ei că e ceva în neregulă. Mi-a povestit că în lipsa mea, fostul soţ pictor venise şi plînsese la uşă, făcuse un graffiti cu “te iubesc” pe peretele blocului şi adusese, vorba unui cîntec, “’fo trei basculante dă flori”. Ea, suflet sensibil, fu­se­se impresionată şi se împăcaseră. Am luat povestea ca atare, nu am zis nimic, dar rămăsesem cu marea dilemă privind numele ei. Credeam că o să mor fără să aflu cum o chema pe femeia cu care mă culcasem o perioadă.

La doi ani de la întîmplarea asta, într-o după-amiază, urma să mă văd cu un amic de la alt ziar, să bem o bere şi să facem un schimb de subiecte. Mi-a spus că o să apară cu noua lui prietenă, pe care o cunoscuse pe un chat. Era neschimbată, Panseluţa, avea chiar şi aceleaşi ţoale ca la prima noastră întîlnire. Colegul de breaslă a orăcăit, mîndru de el: “Ea e Adina, iubita mea!”. Am zîmbit şi am răsuflat uşurat, băgîndu-l oarecum în ceaţă pe domnul jurnalist.