Pe zona de comunicare online, brandurile internationale vin cu platforme globale. Creativitatea web romaneasca, inca la primii pasi, este lipsita in general de latura spectaculoasa, oprindu-se la functia utilitara de pura informare. Mihai Tataru, unul dintre fondatorii agentiei Senior Software, ne-a vorbit despre aceasta dimensiune a marketingului.
Jurnalul National: Care este istoria Senior Software?
Mihai Tataru: Senior Software a pornit la drum in urma cu mai bine de trei ani, fondatorii fiind subsemnatul si Daniel Toma, in prezent actionarii principali. Pe masura dezvoltarii afacerii au fost cooptati in actionariat si colegi din middle management, in jurul carora se dezvolta si se intareste structura companiei. Aceasta a fost inca de la inceput politica companiei, iar fiecare stie ca are in geanta bastonul de maresal. Am pornit cu cativa angajati, activitatea principala fiind la inceput orientata pe webdesign. Acum avem circa 50 de angajati, impartiti in doua divizii: una care continua si dezvolta linia de webdesign si strategie de comunicare online si cea de-a doua, care se ocupa cu aplicatii de management al proceselor de afaceri (software ERP).
Din echipa fac parte si oameni din comunicare?
Divizia web a Senior Software e construita pe structura oricarei agentii de comunicare clasice. Singura diferenta este media pe care ne-am specializat - internetul. De altfel, serviciile noastre merg mai mult inspre consultanta in domeniul strategiei de comunicare online. Din echipa fac parte oameni cu expertiza tehnica, dar si oameni care au lucrat in marketing, agentii de publicitate sau PR. Eforturile noastre se indreapta spre a activa site-urile clientilor ca pe niste platforme de marketing si comunicare, nu doar de a crea pagini statice pe internet, care sa arate bine si sa contina niste texte, eventual date de contact.
Care ar fi portretul clientului ideal?
Clientul ideal e cel care vrea rezultate, profit si e dispus sa investeasca incredere in tine. Ce vreau eu de la client trebuie sa vrea si clientul de la mine. Vreau sa ii dau rezultate clientului, sa ii castig increderea si sa castigam impreuna. In termenii bunului-simt: un client care sa iti intoarca serviciile. Poate ca pentru un mediu relativ nou, ca internetul, si pentru o piata relativ tanara, ca aceea romaneasca, clientul trebuie sa fie vizionar: sa ocupe acum, din timp, pasnic, zone pentru care mai tarziu se vor da lupte (pe bani grei). In comunicarea online, rezultatele pot fi cuantificate exact. Poti calcula ratele de succes ale campaniilor sau proiectelor de comunicare cu destul de mare acuratete. Clientul trebuie doar sa fie la curent cu ce se intampla in jurul sau, la comportamentul consumatorului propriu, la relatia acestuia cu internetul... si sa decida sa actioneze.
Cum vedeti colaborarea cu clientii dumneavoastra? Au existat si dificultati?
Incercam sa disciplinam comunicarea cu clientii prin introducerea unor proceduri si etape clare, a unor calendare de activitati si deadline-uri, prin delimitarea si stabilirea precisa a responsabilitatilor, si, cand acestea nu functioneaza, cu rabdare si intelegere. Dificultatile in comunicare au intotdeauna o cauza. Daca sunt de natura subiectiva, e ceva mai delicat, investim mai mult efort personal. Daca sunt de natura obiectiva, incercam sa identificam cauzele si sa invatam din experientele pe care le avem.
Cat de educata este piata romaneasca?
Dupa cresterea exploziva a consumului de hardware, a acumularii de tehnologie, piata romaneasca va inregistra o crestere a consumului de software si servicii, de valorificare a tehnologiilor achizitionate. Pe de alta parte, exista, conform estimarilor recente, peste 6 milioane de utilizatori de internet in Romania, toti potentiali consumatori. Piata de comunicare si publicitate online este
intr-o crestere constanta, principalii consumatori (sau cheltuitori) provenind in majoritate din domeniile telecom, finante-banci, auto, IT, FMCG sau turism. Exista o responsabilitate ce ne revine in educarea pietei, in comunicarea beneficiilor si rezultatelor comunicarii online catre potentialii consumatori. Constructia bugetelor de media poate fi mai generoasa cu media online - si am putea spune asta pe baza unor rezultate comparative in cadrul unor campanii in care s-au utilizat diverse alte canale de comunicare simultan. Internetul este, inca, un canal de comunicare relativ ieftin, in comparatie cu tv-ul, radioul, outdoor-ul sau print-ul. Pe internet tragi direct la tinta si ai rapoarte si statistici detaliate despre unde ai nimerit, cati si cand. Presiunea evidentei si rezultatele educa piata, iar piata romaneasca incepe sa devina sofisticata, mai pretentioasa, mai rafinata in cerinte.
Citește pe Antena3.ro
"Piata de comunicare si publicitate online este intr-o crestere constanta, principalii consumatori (sau cheltuitori) provenind in majoritate din domeniile telecom, finante-banci, auto, IT, FMCG sau turism" Complexitate "Ne simtim confortabil cu proiecte ce presupun nu doar creatie si design, ci si strategie de marketing si comunicare, campanii integrate de comunicare" - Mihai Tataru, Managing Partner, Senior Software