Mîrrrr... hîrrr... miaaau! Vine tigroaica pe trepte! Pe unde-or fi organizaţiile de protecţie a animalelor, de lasă o aşa “fiară” încuiată între trei pereţi şi o scară? Nu-i vedeţi ochii măriţi de foame şi lăbuţele întinse ca să apuce degrabă o bucăţică?
Mîrrrr... hîrrr... miaaau! Vine tigroaica pe trepte! Pe unde-or fi organizaţiile de protecţie a animalelor, de lasă o aşa “fiară” încuiată între trei pereţi şi o scară? Nu-i vedeţi ochii măriţi de foame şi lăbuţele întinse ca să apuce degrabă o bucăţică? De la atîta zbucium, zgarda i-a coborît pe fund. Piţi, dacă nu vrei să te deochi singură, trebuia să-ţi pui fundiţă roşie, nu neagră. Probabil că ai evadat dintr-un subsol întunecat, unde oricum nu conta ce culori porţi. Trebuie să-ţi găseşti un stăpîn iubitor, care să te îmbrace mai bine, că pe scări e curent şi te pîndeşte răceala! Sigur vei avea succes cu privirea aceasta hipnotizatoare şi încărcată de tuş! Stai liniştită, o să mănînci (acadele) cît doreşti. Pînă atunci, ca să-ţi mai treacă foamea, îţi dedicăm şi-o poezie, pentru că ştim că ai tors multe versuri la viaţa ta: “Pisicuţă, fîs, fîs, fîs,/Te-am văzut şi mor de rîs/Ţin-te bine să nu pici/Că-i mai greu să te ridici”. Piţi, cu o aşa apariţie ne-ai luat şi mieunatul, nu doar piuitul!
La gazetă!
Dacă vedeţi piţipoance pe stradă, la mare, în club ori pe internet, nu vă sfiiţi să le daţi poza la gazetă! Adresa de e-mail pitzi@jurnalul.ro abia aşteaptă să afle ultimele pitzi-tendinţe. Precizare: pentru pozele puse pe internet fără interdicţie de copiere nu ne asumăm responsabilitatea.