x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Pitzi la bucătărie

Pitzi la bucătărie

20 Aug 2008   •   00:00
Pitzi la bucătărie

A venit barza? Se pare că da. Fiindcă, vedeţi, stă într-un picior. Însă de ce şi-a făcut cuib tocmai lîngă electrocasnice? Această piţipoancă vrea să ne arate noua sa bucătărie.



A venit barza? Se pare că da. Fiindcă, vedeţi, stă într-un picior. Însă de ce şi-a făcut cuib tocmai lîngă electrocasnice? Această piţipoancă vrea să ne arate noua sa bucătărie. Vă prezint acest aragaz, un cuptor cu microunde, precum şi ultimul model de hotă, pare a spune Pitzi. Da’ de ce stă cocoţată şi cocoşată, n-am înţeles. Şi nici de ce şi-a pus săndăluţele roz, cu fundiţă, dacă tot a venit la cratiţă? Dacă privim mai atent, ne dăm seama: e ca-n telenovelele alea în care duduile stau machiate chiar şi cînd dorm sau ies de sub duş. Aşa şi Pitzi. S-a împopoţonat pentru a poza lîngă cuptor. Că tot pare prăjită ca un pui la rotisor. N-a fost de-ajuns să-şi arate copănelele dintr-o parte, aşa că s-a întors şi invers. Să i le vedem şi din stînga, şi din dreapta. Şi-şi mai ridică şi fustiţa. Oare ce-o vrea să ne mai dezvăluie? Oricum, blondă nu e. Se vede cu ochiul liber că are părul negru la rădăcină.

La gazetă!
Dacă vedeţi piţipoance pe stradă, la mare, în club ori pe internet, nu vă sfiiţi să le daţi poza la gazetă! Adresa de e-mail pitzi@jurnalul.ro abia aşteaptă să afle ultimele pitzi-tendinţe. Precizare: pentru pozele puse pe internet fără interdicţie de copiere nu ne asumăm responsabilitatea.

×
Subiecte în articol: pitzi