La TNB va avea loc, la 9 ianuarie, premiera oficială a spectacolului "Molto, gran’ impressione", regizat de Dan Tudor după un scenariu scris de Romulus Vulpescu. La bază au stat patru texte de Costache Faca, Matei Millo şi Costache Caragiali, pe care cărturarul Vulpescu le-a "adaptat, pastişat, restaurat, interpretat, prelucrat şi întinerit".
"Molto, gran’ impressione" reprezintă al doilea titlu din proiectul TNB "Teatru nou cu piese vechi", primul intitulat "Sânziana şi Pepelea", de Vasile Alecsandri, purtând semnătura aceluiaşi Dan Tudor. Este o comedie "despre începuturile teatrului românesc", în care actori ai TNB îi interpretează pe primii actori, cei de la începuturile teatrului românesc. Distribuţia include nume precum Mircea Albulescu, Ileana Stana Ionescu, Tomi Cristin, Marius Bodochi, Magda Catone, Ovidiu Cuncea, Ileana Olteanu, Ilinca Goia sau Monica Davidescu. (M.S.)
FAMILIA REGALĂ, ÎN IMAGINI. Muzeul Naţional de Istorie a României şi-a deschis porţile, până la 15 ianuarie, expoziţiei "Familia regală – o istorie în imagini". Expoziţia grupează aproximativ 100 de fotografii şi cărţi poştale ilustrate ce permit publicului vizitator să regăsească familia regală nu doar în posturi oficiale, aşa cum adeseori ne-am obişnuit, ci şi în viaţa lor particulară, în momente existenţiale fundamentale (naştere, căsătorii) şi la vârste diferite (din primii ani de viaţă şi până aproape de anul morţii lor). Cronologic, demersul muzeografic se încadrează în intervalul 1877 – noiembrie 1940. În rândul exponatelor vor fi incluse şi o serie de obiecte, legate de istoricul familiei regale, care au intrat recent în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României. (R. Grinţescu)
CONCERT NAPALM DEATH. Napalm Death, creatorii genului grindcore, vin în România pentru un concert extraordinar de promovare al noului album, "Time Waits For No Slave". Evenimentul va avea loc la Becker Brau, de la ora 20:00, iar preţul unui bilet este de 60 de lei. Napalm Death este grupul care a fost inclus în Cartea Recordurilor pentru cea mai scurtă piesă compusă vreodată. Este vorba despre "You Suffer", de pe primul lor album, care are 1,316 secunde şi conţine versurile "You suffer, but why?". Fiecare album Napalm Death pare să devină din ce în ce mai bun. "Nu este un plan de-al nostru, să păstrăm ce este mai bun la urmă, ci suntem o trupa organică, ce evoluează. De fiecare dată când avem o idee încercăm să o transpunem în muzică", spune Mark Barney Greenway, solistul trupei. (R. Grinţescu)
Citește pe Antena3.ro