Am otrăvit fîntînile, am dat foc la păduri, am aruncat copii (cu tot cu copaie) am îngropat toate oasele – vorba lui Bubu – şi am reuşit un anemic 0-0 cu pudelii ăştia de francezi. Sau au fost canişi?.. În fine...
Cert este că am obţinut un punct suficient de mare pentru a continua balcanic să ne batem cu cărămida în piept şi suficient de mic pentru a mîrîi printre dinţi că dacă am fi putut pune osul la treabă am fi putut să facem o mare treabă (Bubu, cuminte, nu mai lătra...
da, de tine este vorba dar nu ţi-o lua în cap. Nuuu..., nu ridica piciorul, despre altfel de treabă vorbim).
Acum ne aşteaptă confruntarea cu Italia. Am căutat în zadar pe google un câine naţional. O colegă mi-a spus: “Câinele naţional al Italiei este Berlusconi”. Mda! De acord. Dar nu vrem să iscăm un conflict diplomatic! Ce au italienii bun? Pizza, Colosseum, Expresso, Boca della verita, columna lui Traian şi vreo două milioane de români care au fost trimişi înainte să-i submineze din interior.
E vremea meciului cu Italia. Bubu, uite-l pe Gatuso. Miaaao! Pe el!