Răvăşitul oii

Pe când lucram la un alt coti­dian, acum vreo zece ani, aveam o colegă de la secţia politică, foarte asemănătoare cu o oaie. Era uşor plinuţă, cu părul creţ vopsit negru intens şi o privire blând-bleagă. O che­ma Mariana, avea vreo 30 de ani, şi nu ratam nici o oca­zie să-i spun cu sadism că sea­mă­nă cu patrupedul în cauză.

Luându-se după mine, onoraţii mei colegi nu îi spuneau decât "oaia", şi când apărea în vreun birou se apucau să behăie, după care râdeau ca proştii. Cred că domnişoara începuse să mă urască sincer, fiindcă din cauza mea se alesese cu porecla asta. În şedinţele de sumar, la care participa toată redacţia, nu ezita să taxeze drept tâmpenie orice subiect pe care-l propuneam, când mai consumam o bere, două sau o sticlă de vin la birou se ducea să mă toarne la directorul destul de decrepit al ziarului. Se ajunsese la un război destul de serios.

Glumiţa
La un moment dat s-a organizat la Bucureşti un fel de adunare cu reprezentanţi creştin-democraţi din toată lumea, veniţi să susţină pe atunci încă existentul PNŢCD. Zona asta politică era în parohia Marianei. Organizatorii forumului respectiv au sunat la redacţie să întrebe cine se acre­ditează la adunătura respectivă. Printr-o greşeală a centralistei, apelul a ajuns în biroul unde eram eu. Am răspuns şi, la întrebarea unui domn pe cine să treacă pe ecusonul de acces care trebuia să îşi aştepte posesorul la intrare, am spus sec: "Vom fi reprezentaţi de domnişoara Mariana Oaie".

În ziua în care începuse treaba aia am stat până mai târziu în redacţie, aveam de terminat un reportaj. Pe la şapte seara, când rămăsesem aproape singurel, doar eu cu paznicul şi cu doi întârziaţi de la sport în toată clădirea, a descins Mariana. Era mov la faţă şi privirea ei îndeobşte bleagă devenise cruntă. În drum spre casă văzuse lumină în camera unde eram campat şi venise să se răfuiască astfel cu mine. Ulterior am aflat că, fără să se uite ce scrie pe ecuson, şi-l pusese mândră în piept şi se întreba de ce colegii de la alte publicaţii zâmbesc sau pufnesc în râs când o văd. Practic i se internaţionali­za­se porecla. Unii binevoitori mi-au relatat că atunci când îşi dăduse seama ce se întâmplase a plecat la buda de fe­mei a sălii unde se ţinea şmecheria şi iz­bucnise într-o criză de plâns. Fără in­troduceri, mi-a ars o palmă şi a în­ceput să zbiere la mine că e sigură că eu i-am copt-o. A urmat o ploaie de înj­u­-r­ă­turi şi aveam senzaţia că la un mo­ment dat o să mă muşte de beregată.

Dezordine
Eram oarecum speriat, îmi dădusem seama că am sărit peste cal. Nu ştiam cum să gestionez criza. Am apelat la o manevră foarte riscantă. Am prins-o de mâini şi i-am spus: "Tu nu-ţi dai sea­ma că fac aşa fiind­că mă simt res­pins? Te-am plă­cut de când m-am angajat, dar nu mă bă­gai în sea­mă...".Efectul a fost sur­prin­­zător. A tăcut brusc şi părea absolut uimită. Am luat-o în braţe şi am sărutat-o apăsat pe gură. Nu s-a opus. După câteva minute era cocoţată cu fundul pe biroul şefului meu de secţie şi, cu mişcări destul de sigure, îi dădeam jos chiloţii. Nu am ţinut cont că am răsturnat toată hârţogăria omului şi că am vărsat scrumiera plină ochi pe scaun. După prima repriză, încheiată pasional cam într-un sfert de oră, am abandonat ideea să-mi termin reportajul. Am încuiat, am luat de jos un taxi şi am plecat înspre casa mea. Ajunşi acolo, am mai făcut amor de vreo două ori. Ea a depus destulă energie, probabil acumulată din cauza enervării. Începusem să regret răutăţile tembel-copilăreşti pe care i le făcusem. Înspre dimineaţă eram buni prieteni şi comentam politică înaltă. A plecat de la mine pe la nouă, să prindă a doua zi a parangheliei creştin-democrate. Eram destul de stors şi am adormit buştean. M-am trezit destul de târziu şi aveam o groază de treabă. Am pornit fără chef spre sediul ziarului, după ce am băut o cafea. Acolo l-am găsit pe Eugen, şeful meu direct, în mod normal un tip calm, destul de nervos. Cum am intrat, mi-a zis: "Tu ai rămas aseară aici... Te-ai îmbătat probabil ca un porc, mi-ai răvăşit hârtiile şi ai făcut mizerie cruntă! Îţi fac referat să-ţi taie din salariu!".

Nu am putut să mă abţin şi, cu toate că îmi propusesem să nu mai fac nici o referire la înfăţişarea ovină a Marianei, i-am răspuns şefului: "Stai liniştit, a fost un caz de forţă majoră! Nu doar dosarele tale sunt răvăşite şi oaia e la fel!". Nu ştiu ce a înţeles din asta, dar s-a calmat şi am rămas cu banii pe luna respectivă intacţi.