x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Romania in semifinale!

Romania in semifinale!

14 Dec 2007   •   00:00
Romania in semifinale!

La capătul unui meci dramatic, care a necesitat două reprize de prelungiri, echipa de handbal feminin a Romăniei a invins Franţa, 34-30 (8-14), şi s-a calificat in semifinalele competiţiei unde va intălni sămbătă Rusia.



) - Naţionala de handbal feminin a Romăniei s-a calificat in semifinalele Campionatului Mondial din Franţa, după ce a invins, joi, la Paris, reprezentativa ţării gazdă, Franţa, cu scorul de 34-31 (14-8), după patru reprize de prelungiri.

"Din punctul meu de vedere noi suntem favoriţi. Dacă n-aş crede in asta, nici nu m-aş mai prezenta la sală!", spunea antrenorul Gheorghe Tadici inaintea partidei eliminatorii cu Franţa, care a inceput incredibil, cu o cădere de tensiune, astfel incăt la prima pasă a gazdelor, meciul a fost intrerupt pentru căteva secunde.

Valeria Beşe a deschis scorul, după o intercepţie a Adinei Meiroşu, dar Franţa a ripostat cu două goluri consecutive, in doar două minute. Romănia ratase deja trei aruncări, din care două apărate spectaculos de Valerie Nicholas, 1-3 (min. 4). Tricolorele au inceput, dar au şi continuat timorate, cu excepţia apărării, avănd un singur gol marcat in minutul 10 (1-5), dar şi nouă atacuri ratate, cu două mai multe decăt intervenţiile lui Nicholas. Pe alocuri, publicul francez a huiduit nu doar anumite decizii de arbitraj, ci şi atacurile Romăniei, care s-a apropiat spre mijlocul reprizei, 4-5 (min. 14), după un gol al extremei stănga Camelia Balint.

Apoi, alte minute de cădere pentru Romănia, tabela arătănd un incredibil 4-10 (min. 20), după şapte minute fără gol, in timp ce Franţa a defilat, Herbrecht fiind de neoprit in atac. Două-trei decizii de arbitraj pentru gazde, pe fondul scorului favorabil acestora, 5-11 (min. 22), au aprins spiritele pe banca Romăniei, antrenorul Tadici primind cartonaş galben. Arbitrajul a continuat de aceeaşi manieră, acordănd primul şapte metri al meciului in minutul 27, pe care l-a transformat Lecuşanu, 7-13, iar pănă la pauză s-au mai marcat doar două goluri, 8-14. Totuşi, nu arbitrilor li se poate reproşa evoluţia slabă a tricolorelor, care au incheiat prima repriză cu un procentaj de 33 la sută in atac.

La reluare, Franţa a primit două eliminări de căte două minute, iar Maier a redus, de la 7 metri, 9-14 şi apoi pe contraatac, 10-14 (min. 33). Neagu, introdusă tărziu a ajutat atacul, marcănd pentru 11-14, iar Maier a inscris al treilea gol, pe contraatac, 12-14 (min. 37). Neagu a continuat s-o surprindă pe Nicholas, 13-14, contribuind decisiv la revenirea Romăniei de la o diferenţă de şapte goluri (7-14, min. 29) la un gol (14-15, min. 39). Meciul a continuat pe muchie de cuţit, 16-17 (min. 44), iar după o intercepţie a Clarei Vădineanu, transformată tot de ea, pe contraatac, Romănia a egalat pentru prima dată, 17-17 (min. 45). Luca a greşit apoi pe atac, iar in doar două minute, tabela arăta 17-20, meciul continuănd contrastant, 19-20 (min. 48), cu ambele formaţii impunănd ritmul de joc. Arbitrii au continuat să şicaneze Romănia prin decizii, in condiţiile in care tricolorele au jucat mult mai bine decăt in prima parte, interceptănd numeroase mingi in apărare. In minutul 53, Maier a egalat, 20-20, de la şapte metri, iar Cristina Neagu a marcat incredibil, pentru 21-20, aducănd Romănia pentru prima dată in avantaj.

Ultimele cinci minute au fost interzise cardiacilor: 22-21 pentru Romănia, cu Franţa căzută total, 23-22, gol Neagu, arbitrii scot mingea din poartă la un gol valabil al lui Meiroşu, Franţa egalează 23-23, gol Meiroşu 24-23, eliminare de două minute a Adei Nechita in minutul 59, şapte metri acordat Franţei, 24-24, time-out Romănia cu 30 de secunde inainte de final, prelungiri. Scor la finalul timpului regulamentar: 24-24.

Primele două minute ale primei reprize de prelungiri au insemnat două goluri pentru Franţa, 24-26, handicap redus de Beşe, 25-26, iar Maier, de la 7 metri, a stabilit scorul după prima rundă, acelaşi egal blestemat, 26-26. Ultimele cinci minute ale partidei au scos in evidenţă teama ambelor adversare de a ataca decisiv, egal din nou, 27-27 (min. 68), Dinu apără cu 90 de secunde inainte de final, Nechita ratează atacul, Beşe este eliminată pentru un fault, Dinu apără din nou, dar Romănia nu mai are timp să marcheze decisiv, 27-27. După 70 de minute, urmau incă două reprize de prelungiri, in ceea ce avea să devină, indiferent de rezultat, meciul vedetă al actualei ediţii a Campionatului Mondial, mai ales datorită dramatismului său.

Paradele lui Dinu au continuat şi in a treia repriză de prelungiri, iar Neagu a marcat spectaculos, 28-27 (min. 72) in inferioritate numerică pentru Romănia, Franţa egalează, 28-28, Neagu repetă istoria, 29-28, dar şi gazdele la fel, 29-29, prin Herbrecht, Nechita pasează greşit, Dinu salvează miraculos, in sală dintre cei peste 10.000 de spectatori se aude Romănia!, iar Maier stabileşte scorul celei de-a treia reprize de prelungiri, 30-29 pentru Romănia, după 75 de minute de joc efectiv.

Gilcă incepe cu o ratare, dar Dinu apără cu disperare, iar Steluţa Luca marchează primul său gol, poate cel mai important, 31-29, apoi incă unul, 32-29, iar Franţa cade definitiv, in pofida atacurilor disperate, care ii aduc un gol prin Pequeux, 32-30. Beşe marchează spectaculos, 33-30, cu 80 de secunde inainte de expirarea timpului. Gilcă interceptează şi inscrie pe contratac, 34-31, iar Franţa se consolează cu un ultim gol, 34-31, in timp ce tricolorele incingeau deja hora bucuriei la mijlocul celebrei arene Paris-Bercy, reducănd la tăcere marea de francezi din tribune.

Marcatoarele echipei Romăniei au fost Maier 10, Neagu 8, Beşe 5, Luca, Meiroşu, Gilcă şi Nechita, căte 2, Vădineanu, Balint şi Lecuşanu, căte 1, in timp ce pentru Franţa s-a remarcat Herbrecht, cu 6 reuşite.

In celelalte meciuri din sferturile de finală: Germania-Angola 36-33, Rusia-Ungaria 36-35 şi Norvegia-Coreea de Sud 35-24.

Confruntarea dintre Romănia şi Franţa a stabilit şi programul complet, de sămbătă, al semifinalelor şi partidelor pentru locurile 5-8, după cum urmează: Norvegia-Germania şi Rusia-Romănia, in semifinale (meciurile se vor juca de la orele 16.00 şi 18.30, organizatorii urmănd să le stabilească ordinea), respectiv Coreea de Sud-Angola (ora 11.00) şi Ungaria-Franţa (ora 13.30).
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: magazin două romania minute franta neagu