x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun “România, o experienţă nemaipomenită!”

“România, o experienţă nemaipomenită!”

28 Dec 2008   •   00:00
“România, o experienţă nemaipomenită!”

Nicholas Taubman, care şi-a încheiat de curând mandatul de ambasador al SUA la Bucureşti, a revenit, împreună cu soţia sa Jenny, în locuinţa din Roanoke, statul american Virginia, unde îşi aduc aminte cu plăcere de România, relatează Roanoke Times, citat de Mediafax.



După ce au petrecut trei ani la Bucureşti, Nicholas şi Jenny Taubman ştiu mult mai multe despre România decât cei mai mulţi dintre americani.
Jenny Taubman, născută în Bulgaria, a fost fotomodel şi creator de modă. Fluentă în şase limbi străine, soţia lui Nicholas Taubman a locuit câţiva ani în Israel, unde a efectuat şi stagiul militar. Cât timp a stat în România, familia Taubman a ajutat la organizarea summitului NATO de la Bucureşti, în aprilie 2008, şi s-a împrietenit cu Regele Mihai şi Regina Ana. Au început să admire tezaurul cultural al României, mai ales mânăstirile ortodoxe. Impresia despre România? "Ceva spectaculos. A fost o experienţă nemaipomenită", afirmă Jenny Taubman. Nicholas Taubman, care este evreu, afirmă că această comunitate este tratată bine în România, după situaţia gravă din timpul celui de-al II-lea Război Mondial. "Politica din România este brutală. Dar într-un final se găsesc soluţii. Situaţia politică este stabilă", afirmă fostul ambasador. Cât despre mitul lui Dracula şi despre vampiri, Nicholas Taubman explică: "Sunt poveşti. Nimeni nu le acordă atenţie în România". (V.A.)

×
Subiecte în articol: romania taubman lumea