Şomajul a crescut în Rusia în ultimele trei luni, iar numărul celor rămaşi fără un loc de muncă a atins cifra de 1,5 milioane, a indicat miercuri preşedintele rus Dmitri Medvedev la o întâlnire avută la Moscova cu reprezentanţii săi în regiunile federale pe subiectul consecinţelor actualei crize economice.
Şeful statului rus le-a cerut responsabililor regionali să conlucreze cu angajatorii şi cu sindicatele profesionale pentru depăşirea acestei situaţii pe piaţa muncii."Faţă de datele anunţate la 1 octombrie 2008, numărul celor rămaşi fără slujbă a crescut cu aproximativ 20% şi a ajuns la 1,5 milioane", a afirmat preşedintele rus, potrivit ITAR-TASS. El a adăugat că numărul şomerilor ar putea fi şi mai mare, întrucât mulţi dintre ei nu merg la bursa locurilor de muncă şi astfel nu pot fi monitorizaţi. Premierul rus Vladimir Putin declara în luna decembrie că Rusia va scăpa de un şomaj în masă, admiţând însă că numărul celor care vor rămâne fără loc de muncă va creşte ca urmare a crizei financiare mondiale. Şeful guvernului rus anunţa şi crearea unei comisii speciale însărcinate cu coordonarea măsurilor anticriză, dând asigurări că există toate premisele ca Rusia să depăşească criza financiară mondială, fără pierderi majore, aminteşte Agerpres.
Citește pe Antena3.ro