Să se dea câte unul, să ajungă la toată lumea

Micul. Mititelul. Pentru cosmopoliţi, "petit-ul" sau "small-ul". Oricum ai lua-o, bucata balcanică (sau specific românească în viziunea grataragiilor autohtoni şi patrioţi) a devenit de ceva vreme simbolul zilei de 1 Mai. Şi a pomenii.

A mocăciunii. Pentru că nimic nu este mai bun decât pioneza, chibritul, capătul de aţă pe care îl capeţi pe de-a moaca. "Să se dea câte unul, să ajungă la toată lumea" este strigătul plin de indignare proletară (că tot e 1 Mai) care se aude dinspre capătul cozii.

"Să se dea câte unul, să ajungă la toată lumea" este epitaful unei mentalităţi. Este complementar celeilalte zicale. "Să moară şi capra vecinului." Este văr de gradul unu cu "Merge şi-aşa" şi rudă apropiată cu "Nu ne vindem ţara" şi "Jos oportuniştii".

Şi nu-i aşa că, deodată, posibilitatea emigrării în Congo nu mai pare o soluţie atât de proastă?
Apropo, oare ăia ce mănâncă în campania electorală?