x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Sean Penn renunţă la Hollywood pentru familie

Sean Penn renunţă la Hollywood pentru familie

17 Iun 2009   •   00:00
Sean Penn renunţă la Hollywood pentru familie

Actorul american Sean Penn s-a retras din două proiecte cinematografice în care era implicat - "The Three Stooges" şi thrillerul "Cartel", luându-şi o vacanţă prelungită de la Hollywood, pentru a se putea concentra mai bine asupra vieţii de familie.



Surse din anturajul celebrului actor american au declarat că absenţa acestuia de la Hollywood ar putea să se prelungească până la un an de zile, informează Reuters, citată de Mediafax.

În luna mai, Sean Penn a renunţat la procedura de separare legală de soţia lui, actriţa Robin Wright Penn. "A fost o greşeală arogantă", a declarat Sean Penn pentru New York Daily News. Aceasta a fost pentru a doua oară când renumitul actor se răzgândeşte şi mai dă o şansă mariajului său.

Prima tentativă de separare a cuplului a fost în decembrie 2007, când Sean Penn şi Robin Wright Penn au iniţiat procedura de divorţ, dar, după câteva luni s-au împăcat şi au renunţat la acţiunea depusă în justiţie.

Cei doi actori au împreună doi copii, în vârstă de 18, respectiv 15 ani.

Separarea legală este un proces prin care un cuplu căsătorit poate să îşi oficializeze de facto despărţirea, cei doi rămânând în continuare căsătoriţi. Un cuplu poate să obţină separarea legală ca o alternativă la divorţ, în cazul în care există considerente morale sau religioase care îi împiedică să divorţeze. Separarea legală nu conduce în mod automat la divorţ: este posibil ca cei doi să se împace, iar în acest caz, ei nu trebuie să facă nimic pentru a rămâne căsătoriţi. În schimb, dacă nu reuşesc să treacă peste neînţelegeri şi doresc să divorţeze, atunci cei doi foşti parteneri de cuplu trebuie să depună actele oficiale pentru divorţ.

Retragerea lui Sean Penn va provoca probleme serioase producătorilor filmului "The Three Stooges". Regizorii şi scenariştii Peter şi Bobby Farrelly au luptat aproape un deceniu pentru a-i convinge pe directorii studiourilor MGM să iniţieze acest proiect, iar în luna martie, ei au anunţat o distribuţie de zile mari: Sean Penn în rolul lui Larry, Jim Carrey în rolul lui Curly, iar Benicio del Toro în rolul lui Moe.

În prezent, producătorii acestui film trebuie să decidă dacă vor aştepta revenirea lui Sean Penn sau dacă trebuie să caute un alt actor pentru acest rol.

Filmările pentru "The Three Stooges" trebuiau să înceapă la sfârşitul lunii august, iar studiourile MGM au plănuit ca lansarea filmului pe marile ecrane să aibă loc în 2010. Dacă directorii MGM decid să aştepte, riscă să-i piardă pe Jim Carrey şi pe Benicio del Toro, care vor fi ocupaţi în viitor cu alte proiecte. Pe de altă parte, jumătate dintre actorii de la Hollywood tânjesc să obţină rolul rămas liber prin retragerea lui Sean Penn.

Studiourile Universal şi producătorii de la Imagine Entertainment intenţionează să filmeze thrillerul "Cartel" fără Sean Penn şi să acorde rolul acestuia unui alt actor. Scenariul filmului, în curs de finalizare chiar în această perioadă, urmăreşte călătăria făcută de un bărbat pentru a-şi apăra fiul, după ce soţia lui a fost asasinată de cartelurile mexicane ale drogurilor. Regia filmului va fi asigurată de Asger Leth. Producătorii nu au stabilit deocamdată nici data începerii filmărilor, nici data lansării filmului pe marile ecrane.

Sean Penn a finalizat de curând două filme: "The Tree of Life", de Terrence Malick, şi thrillerul politic "Fair Game", o adaptare de Doug Liman a memoriilor scrise de Valerie Plame.

Sean Penn, în vârstă de 48 de ani, are în spate o longevivă carieră şi a câştigat premiul Oscar pentru rolul din filmul "Mystic River", în 2003. El a debutat, de asemenea, ca regizor, în 2007, cu drama "Into the Wild", foarte apreciată de critici. El a câştigat al doilea premiu Oscar din carieră în februarie, pentru interpretarea memorabilă a politicianului Harvey Milk, care a militat pentru drepturile minorităţii homosexuale, din filmul "Milk - Preţul curajului". (V.A.)

×
Subiecte în articol: magazin sean penn sean penn