x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Serghei Lavrov: Sper ca relaţia SUA - Rusia să se schimbe

Serghei Lavrov: Sper ca relaţia SUA - Rusia să se schimbe

de Ovidiu Ciutescu    |    19 Ian 2009   •   00:00

Moscova a reafirmat astăzi, prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov, că speră ca noua administraţie de la Casa Albă să aducă schimbări în poziţia SUA în relaţiile cu Rusia.



"Obama a mers în alegeri cu sloganul necesităţii schimbării. Sperăm că aceste schimbări vor fi şi în politica externă şi, îndeosebi, în relaţiile cu Federaţia Rusă", a afirmat şeful diplomaţiei de la Moscova într-o declaraţie pentru un post de televiziune rus, citat de Agerpres. Serghei Lavrov a subliniat că principalele divergenţe în relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt cele legate de scutul antirachetă american în Europa şi de susţinerea de către SUA a ideii de aderare a Ucrainei şi Georgiei la NATO.

Şi preşedintele rus Dmitri Medvedev îşi exprima săptămâna trecută speranţa că "numeroasele probleme" acumulate "în ultimul timp" în relaţiile dintre Rusia şi SUA vor fi reglementate după învestirea preşedintelui ales al SUA, Barack Obama, prevăzută pentru marţi, 20 ianuarie. "Sperăm ca, o dată cu venirea noii administraţii (americane), relaţiile dintre ţările noastre se vor dezvolta într-o manieră adecvată, mai ales că în ultimul timp s-au acumulat atât de numeroase probleme", afirma Dmitri Medvedev, în cadrul unei întâlniri avute cu ambasadorul Rusiei la Washington, Serghei Kisliak.Secretarul de stat american desemnat Hillary Clinton a dat asigurări marţea trecută, în faţa comisiei de specialitate a senatului american, că noul guvern al SUA va încerca să promoveze "relaţii de cooperare cu Rusia" în probleme de importanţă strategică, respectând însă "valorile americane şi legile internaţionale".

×
Subiecte în articol: lumea