Si totusi… marimea!

A fi sau a nu fi: mica si subtirica

Ideea principala: conteaza sau nu? Marimea, ca despre ea e vorba. Depinde placerea conjugala de marime? Atarna relatia de marime? Sau "sufletul conteaza"? Ori tehnica. E legata iubirea de marime? Inselatul? Orgasmul…

Haideti sa luam o lupa. Nu ca sa crestem artifical marimile, ci ca sa analizam mai de-aproape contextul. Ce ne zgarie pe retina de cum trecem pragul aparentelor? Pai, orgoliul masculin, in primul rand. Care, pare-se, depinde in mod direct si nemijlocit de dimensiuni si dotari. Si nu ma refer la dimensiunile apartamentului si nici la dotarile casnice, stiti bine.

Cu cat demonteaza mai mult paralela cu un creion sau, Doamne fereste, o bricheta, cu atat se-nfoaie mai tare. Nici nu-i greu sa-i recunosti pe fericitii posesori. Asta pentru ca au neaparat pieptul umflat nevoie mare. Lipsesc penele, e drept. Si asta pentru ca, mai nou, virilitatea s-a proflilat pe un proces intens de repozitionare si neaparat schimbare de imagine. Parul mult si cret nu mai da bine de nici o culoare. Confera pielii, vorba reclamei, un aspect total neingrijit si dezordonat, plus ca risca sa racaie in mod nepermis de agresiv epiderma fina a partenerei de copulatie. Deci, "calvitia toracala" se contureaza in solutia optima! Si fericirea se-asterne din nou pe chipurile barbatilor, acum ca problema cu parul de pe piept e rezolvata.

SUPERDOTATII. Sau asa-zisii "geniali" ai sexului masculin. De preferat, ai sexului "tare"! Asta ca sa ramanem in campul semantic cu care dotarile lor se-mpaca cel mai bine. Cand zici "hopa… e tare", sa-i vezi cum le mai rad obrajorii. Daca, in schimb, ii iei cu al de eufemisme si intorsuri ca la Ploiesti, atunci ii dezumfli de-a binelea. Asa tare, ca daca nu s-au aliniat voluntar la moda cu pieptul chel, nu-i exclus sa-si piarda podoaba de suparare. Ei, astia sunt cei mai indreptatiti, cred ei, sa se dea mari. Sa-si strige-n gura mare bucuria. Bine, nu in gura mare, ci-n pantalonu’ mare. Adica, daca se-ntampla ca micutul sa aiba motiv de bucurie, in public!, si sa se dea astfel in stamba, s-arate ce mare si tare se poate face el, atunci n-ai sa-l vezi neam pe domnu’ ca-ncearca sa-l mascheze pe neastamparat. Sa-l potoleasca. Sa-l racoreasca. Da’ de unde! Doar ca n-o sa-l scoata pe Vasilica la lumina sa se bucure lumea de bucuria lui….

RAHITICII. Lesinatii. Subdezvoltatii. Nu e vina lor, deci sa nu aruncam cu pietre. Dar asta nu-nseamna, la drept vorbind, ca trebuie sa ne luam angajamentul de-a le ramane alaturi "la bine si la greu". Sa fim seriosi… care "bine"?! Desi unii specialisti m-ar urechea. Asa ca hai sa fim onesti si sa recunoastem ca s-ar putea ca tehnica sa compenseze. S-ar putea sa dai de-un vrajitor rahitic, da’ pana la urma vrajitor! Si-atunci sa te "ridice pan’ la cer", desi el n-ajunge decat la genunchiul broastei. Oricat, ca sa raman in asentimentul fanelor marilor bucurii ale vietii… sa fie la ei acolo!

RU-SI-NI-CA. Stiti cine e rusinica? Al mai saracacios diametru. Grosimea, ca s-o spunem pe-a dreapta. V-aduceti aminte de povestea cu acul cu gamalie? Cam asa. Subtire… subtire de tot. Daca mai e si mititica, atunci posesorul nu numai ca nu e fericit, dar probabil ca e si cam salbatic. Salbatic am zis? Am vrut sa spun singuratic. Ca aici, nici alchimia nu-ti mai spala rusinea.

ENERGIA SCAPA TURMA. Vorba vorba, dar sa nu ignoram, totusi, sfatul medicului. In fine, al specialistilor in materie. Chiar daca n-or fi fost ei insisi subiectii unor "cazuri" similare, fapt e ca prin carti au tot citit. Si daca tot sunt in masura sa dea verdicte, atunci sa amintim si noi ca specialistii fac lobby serios pentru "compensatia" pe care o aduce metoda de lucru. Vezi Doamne, mic, chel, rahitic, da’ numai trist sa nu fie! Doar atat. Veselia scapa turma. Daca-i zglobiu si jucaus, cica partenera nu mai da doi bani pe marime. Asa ce se lasa purtata de val si se prinde-n joc ca… incepe sa-i placa. Ba chiar risca sa devina dependenta! Gata, mi-am facut datoria. Am spus-o si pe-asta. Am fost corecti. Si totusi… marimea!

SEXISME

Maria sa, "puiul" padurii Maria Sa Printul din padurea adormita ne-a scris pe adresa redactiei. Se vaita ca taramul lui fermecat risca sa cada in dizgratia Printesei. La ei acolo, fetele dicteaza ce si cum. Deh, se-ntampla, vezi bine, si la case mai mari. Mari de tot! Asa ca regatul Printului Trist decretase stare de necesitate. Aveau totusi nevoie de un mostenitor, si Printul uns… n-avea cu ce s-o ademeneasca pe Printesa-n dormitorul lui. Si uite-asa, iata cum ne lovim la fiecare vorba de "marime". Cine zicea ca nu banii conteaza, ci numarul lor, avea cu siguranta dreptate. Asa si cu sceptrul! In sine, n-are nici o valoare. Conteaza cat e de mare! O-ntelegem, nu-i asa, pe Printesa. Un simbol al puterii n-are cum sa fie altfel decat maaare! Vorba cantecului, "mare cat inima mea/mare cat inima mea". E clar: daca mare nu e, atunci mai bine o lasam pe alta data! Apoi, Printul abatut a plecat de la mama si tatal lui de la palat. Si s-a dus in lumea larga (a se citi "mare"). Pe drum, a dat de-un vrajitor care i-a promis ca-l duce-n Tara Minunilor. Acolo, cica nu umblau caini cu tineretea fara batranete-n coada, da’ se dadea la liber… marime, domnule, marime! Si Printul s-a-ntors victorios acasa! Si Printesa a fost fericita. Acum ca nici nu mai exista riscul ca progenitura care urma sa vina pe lume din dragostea lor albastra sa sufere de lipsa de dotari. Mama, saraca, cum se gandeste ea la toate! Si dup-aia, Printul Trist nu mai era Trist. Era Printul Mare si Vesel. Foarte mare si foarte vesel. Si foarte laudaros. Am cu ce baa… AM CU CE!!