x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Skoda şi-a sistat din nou producţia

Skoda şi-a sistat din nou producţia

05 Noi 2008   •   00:00
Skoda şi-a sistat din nou producţia

Vânzările insuficiente au forţat firma Skoda să anunţe o nouă pauză neplanificată în producţie, a informat în ediţia sa online cotidianul Mlada Fronta Dnes, citând declaraţii ale reprezentanţilor Skoda.



Producţia din acest an va fi cu 31.000 de maşini mai redusă decât fusese planificat anterior. La sfârşitul lui septembrie a fost luată decizia reducerii numărului cu 13.000 de bucăţi, însă criza din ce în ce mai puternică a determinat majorarea cifrei. "Am început să negociem cu conducerea pe această temă. Ideea pe care a lansat-o, ca oamenii să rămână acasă cu 60% din salariu, este pentru noi inacceptabilă", a declarat pentru Mlada Fronta Dnes şeful sindicatelor din Skoda, Jaroslav Povsik. În timpul pauzelor anterioare de producţie, s-a asigurat 75% din salariu. După cum menţionează cotidianul, acest lucru va avea efecte serioase pentru subfurnizorii cehi colaboratori ai Skoda, care au zeci de mii de angajaţi. Producţia va fi sistată pentru şapte zile lucrătoare, exceptând modelul Superb. Pauza nu va fi continuă, ci defalcată pe zile din noiembrie şi decembrie. Cel mai mult va dura în cazul modelului Roomster, în total 12 zile. Aparţinând concernului Volkswagen, firma Skoda Auto este cea mai mare întreprindere industrială cehă. Anul trecut a produs 630.000 de maşini.
Agerpres

×
Subiecte în articol: lumea