x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Soluţia de mijloc

Soluţia de mijloc

de Toma Roman Jr    |    30 Ian 2010   •   00:00

Lucram la un săptămânal care a stat pe piaţă puţin, dar a avut o viaţă tumultuoasă. Redacţia se reorganiza aproape o dată la două luni, întârzia îngrozitor plata salariilor, aşa că duceam o viaţă veselă. Chiar dacă mai rămâneam fără bani de ţigări sau întârziam să-mi plătesc telefonul, cunoşteam multă lume.



Printre ăia care se pendulau pe acolo erau mulţi proaspăt absolvenţi de Jurnalism sau Litere, pe care patronul publicaţiei putea să-i ţepuiască relativ uşor la bani, fiindcă se mulţumeau cu puţin şi ardeau de nerăbdare să-şi vadă numele tipărit pe o bucată de hârtie. Din când în când ieşeam la bere cu puştii care îmi fuseseră daţi în grijă, în calitatea mea de "jurnalist experimentat".

Lili

Printre ei era şi o fată care făcuse trei ani de Litere la Cluj, după care se transferase la Bucureşti, unde terminase facultatea. Avea 21 de ani şi arăta bine, chiar dacă era uşor plinuţă şi promitea ca la 40 să ajungă un caşalot. Se uita la mine cu admiraţie când scoteam pe nas cine ştie ce gogomănii să impresionez "copiii". Într-o seară mă pregăteam să plec înspre casă, când m-a rugat să mergem la o cafea doar noi, fiindcă vrea să se sfătuiască despre o problemă delicată cu mine.

Am mers la o terasă din apropiere, unde, roşie la faţă şi cu o voce gâtuită, a început să-mi povestească viaţa ei. Mi-am dat seama că mă confunda cu ceva gen "curierul inimilor" sau "bunica vă sfătuieşte". La Cluj, se încurcase cu un dom' profesor, poet şi ocazional filozof, om la 50 de ani, cu odrasle de vârsta ei şi nevastă de anii lui. Venind la Bucureşti se încurcase şi cu un coleg de an, copil de oameni bogaţi, posesor de maşină patru ori patru şi vilă la mare, pe scurt un june plin de perspective. Îi iubea sincer pe amândoi. Îi spunea tânărului că merge o dată la două săptămâni la părinţi, în satul de lângă Cluj unde se născuse, dar făcea o haltă de o zi în garsoniera pusă cu generozitate la dispoziţie de un amic al domnului profesor. Lili nu ştia ce să facă, era dezorientată şi îmi cerea sfatul. I-am spus să-l abandoneze pe moş şi să rămână cu colegul căruia i se arăta viitorul luminos. Mi-a comunicat că, totuşi, era mai ataşată de bătrân, pe care-l considera şi un fel de mentor spiritual. Prundent, i-am sugerat să-şi asculte glasul inimii şi să-l abandoneze pe băiatul bogat. Nu putea: în Bucureşti stătea cu ăla în apartamentul pe care i-l cumpăraseră părinţii lui. Discuţia a rămas în coadă de sirenă şi am plecat înspre casă.

Exasperare
Săptămâna următoare, chiar luni, când eram doar noi doi în birou, mi-a arătat ce mail-uri poetice primeşte de la Cluj şi a izbucnit în plâns. Miercuri, în schimb, a venit cu o brăţară de aur primită cadou de la Dan (aşa îi spunea băiatului "de fiţe") şi părea mulţumită. Vineri seară eram nemulţumit că luasem o ţeapă. Tipa cu care interacţionam în momentul ăla şi cu care trebuia să mă întâlnesc mă anunţase la telefon în ultimul moment că nu mai poate să vină, că i s-a îmbolnăvit o mătuşă şi că trebuie să meargă la spital. Mă apucasem să torn beri în mine de unul singur undeva pe Lipscani. După vreo patru sticle, mi-a apărut în faţa ochilor Lili, cu mutra tragică pusă. Dan plecase cu taică-său să facă nu ştiu ce afaceri undeva în provincie şi pe ea o apucaseră gândurile negre, aşa că ieşise aiurea-n oraş. Am prevăzut că o să înceapă iarăşi telenovela şi am avut dreptate. Aşezată lângă mine, mă întreba cu ochi lăcrimoşi ce să facă. Eram uşor pilit şi sătul de toată povestea, aşa că i-am zis că ar fi cazul să o pună şi cu mine, aşa de chichi, să vadă cum e pe a treia cale. Credeam că o să se supere şi o să scap, dar nu s-a ridicat să plece. Din contră, a spus că o variaţie ar face-o să nu se mai gândească la problema aia. Ce era să fac, m-am "sacrificat". Am mers la mine acasă, unde, fiindcă avea ea o fantezie, am făcut iniţial amor pe balcon. După aia a aprins o lumânare, m-a legat la ochi cu un tricou (n-avea ceva mai bun la îndemână) şi a încercat să picure ceară pe mine. Am făcut "arş", mi-am dat jos cârpa de pe ochi şi m-am abţinut cu greu să nu-i scap o palmă. Până la urmă a fost o noapte rodnică.

Când ne-am trezit, la cafea, i-am spus că nu mai e etic să mi se confeseze, fiindcă aveam relaţii personale.

După două săptămâni, revista s-a dus dracului de tot. Lili nu m-a mai căutat după falimentul glorios. Nu am mai ştiut nimic de ea vreme de vreo patru ani. Ne-am întâlnit de curând pe stradă. Mi-a spus că s-a măritat cu un francez şi e doar în vizită în România.

×
Subiecte în articol: sex cu toma