x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Subsidiara germană a băncii Lehman Brothers, declarată oficial falimentară

Subsidiara germană a băncii Lehman Brothers, declarată oficial falimentară

14 Noi 2008   •   00:00

Asemenea băncii-mamă, subsidiara germană a băncii americane de investiţii Lehman Brothers a fost oficial declarată falimentară, au declarat, astăzi, reprezentanţii tribunalului din Frankfurt, citaţi de AFP.



Demersul a fost solicitat de autoritatea de control a sectorului financiar german, BaFin. Subsidiara germană a băncii îşi suspendase activitatea, în urma falimentului Lehman Brothers, din septembrie, care a contribuit la agravarea crizei financiare internaţionale. Pieţele internaţionale de capital au resimţit din plin şocul falimentului băncii de investiţii Lehman Brothers, bursele europene şi asiatice afişând deprecieri masive, pe fondul eforturilor mai multor bănci centrale de a menţine încrederea investitorilor, prin injecţii masive de capital.

×
Subiecte în articol: lumea