x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Suporterii englezi declanşează scandalul cu sponsorii din Premeier League

Suporterii englezi declanşează scandalul cu sponsorii din Premeier League

de Ovidiu Ciutescu    |    11 Feb 2008   •   00:00
Suporterii englezi declanşează scandalul cu sponsorii din Premeier League

13:48 • Asociaţiile suporterilor englezi au anunţat că vor să boicoteze sponsorii echipelor din cauza planurilor oficialilor ca formaţiile să evolueze 39 de etape, iar runda suplimentară să nu se desfăşoare în Anglia, ci în diverse ţări, informează The Guardian.

Asociaţiile suporterilor englezi au anunţat că vor să boicoteze sponsorii echipelor din cauza planurilor oficialilor ca formaţiile să evolueze 39 de etape, iar runda suplimentară să nu se desfăşoare în Anglia, ci în diverse ţări, informează The Guardian.

MOTIVUL GÂLCEVEI. Federaţia Suporterilor Fotbalului (FSF) va trimite o scrisoare către sponsorul principal al Premier League, Barclays, în care va cere băncii să-şi clarifice poziţia faţă de propunerea lui Richard Scudamore, ca o etapă să se desfăşoare în afara Angliei, începând din sezonul 2010/2011. FSF va lua legătura şi cu cei din conducerea Budweiser, Nike, Glaxo-Smithkline sau Wrigleys, în încercarea de a anula proiectul cluburilor din prima ligă engleză. "Toţi sponsorii care îşi asociază numele cu Premier League trebuie să se aştepte la o reacţie din partea fanilor în urma unei propuneri aşa de scandaloase", a declarat un purtător de cuvânt al FSF, asociaţie care a întocmit şi o petiţie şi a cerut tuturor fanilor să o semneze. Oficialii ligii engleze se vor întâlni în săptămânile următoare cu cei de la FIFA pentru a stabili cadrul legal în care se va desfăşura această etapă suplimentară. Cluburilor din Premier League vor ca numărul de etape să crească din sezonul 2010/2011 de la 38 la 39. Potrivit proiectului, partidele din ultima etapă ar avea loc în luna ianuarie, iar primele cinci echipe din clasament să fie capi de serie, urmând ca adversarii să fie traşi la sorţi.

×
Subiecte în articol: magazin