x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Tarifele RATB ar putea fi majorate

Tarifele RATB ar putea fi majorate

de Jurnalul National    |    29 Aug 2007   •   00:00

 Tarifele pe mijloacele de transport in comun ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) ar putea fi majorate potrivit unui proiect de hotărăre, aflat in dezbatere publică, pe site-ul Primăriei Capitalei.




 Tarifele pe mijloacele de transport in comun ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) ar putea fi majorate potrivit unui proiect de hotărăre, aflat in dezbatere publică, pe site-ul Primăriei Capitalei.

Potrivit proiectului aflat in dezbatere publică, preţul unui bilet cu o călătorie ar putea creşte cu 18,18 la sută, de la 1,1 lei la 1,3 lei, iar la abonamentele nominale creştererile diferă. Astfel, un abonament pentru o linie integral urban va creşte de la 25 lei/lună la 30 lei/lună (creşterea fiind de 20 la sută), pentru două linii integral urban preţul ar urma să crească de la 30 lei/lună la 35 lei/lună (creştere 16,66 la sută), iar un abonament general integral urban ar urma să fie scumpit cu 25 de procente , de la 40 lei/lună la 50 lei/lună.

In ceea ce priveşte preţul pentru abonamentele fracţionate, acesta va creşte cu 14,29 la sută in cazul celor de o zi nenominal urban, adică de la şapte la opt lei, cu 13,33 la sută pentru abonamentele de şapte zile nominale urban, respectiv de la 15 la 17 lei şi cu 13,64 la sutăpentru abonamentele pentru 15 zile nominale urban, adică de la 22 la 25 lei.

De asemenea, potrivit proiectului, RATB intenţionează, in urma sesizărilor repetate ale beneficiarilor serviciului public de transport şi a recomandărilor Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, propune stabilirea, in paralel cu titlurile comercializate in prezent, a unui abonament lunar nenominal (llinie, 2 linii, general), pentru a nu se mai solicita informaţii cu privire la nume, prenume, CNP şi pentru a se respecta principiul confidenţialităţii datelor personale in momentul achiziţionării produselor tarifare.

In cazul abonameatelor nenominale, preţurile vor fi 40 de lei/lună pentru o linie integral urban 50 de leil/lună pentru două linii integral urban şi 80 de leil/lună pentru integral urban.

De asemenea, potrivit proiectului, ar urma să fie majorată şi suprataxa, de la 40 la 50 lei/caz, creşterea fiind de 25 de procente.


Potrivit notei de fundamentare, majorarea tarifelor se justifică prin creşterile inregistrate de RATB, peste estimările cuprinse in bugetele de venituri şi cheltuieli elaborate la anumite elemente de cost cu evoluţii ce depăşesc in mod constant nivelul Indicelui Preţurilor de Consum (materiale, piese de schimb, lubrifianţi).

De asemenea, majorarea tarifelor este justificată şi prin faptul că tarifele de călătorie in vigoare se situează sub cele ale unor societăţi de profil din marile oraşe ale ţării, cum ar fi Braşov, unde o călătorie costă 1,5 lei, iar abonamentul lunar 80 de lei, Timişoara, unde costul unei călătorii este 1,3 lei, iar abonamentul lunar de 76 de lei, sau Iaşi unde preţurile stabilite pentru o călătorie şi pentru un abonament lunar sunt de 1,2 lei şi 93 de lei.

Totodată, tarifele practicate de RATB, 0,34 de euro/ călătorie şi 12, 25 euro/abonament, reprezintă intre 23 şi 38 la sută la călătorie şi intre 19 şi 43 la sută la abonamentul general din valoarea tarifelor de călătorie practicate in alte capitale europene, cum ar fi Budapesta unde costul unei călătorii este 8,89 euro, iar abonamentul general costă 28,30 de euro, Bruxelles, unde pentru o călătorie se plăteşte 1,50 de euro iar pentru un abonament 40,50 de euro, sau Roma unde costurile pentru astfel de servicii sunt stabilite la 1 euro şi respectiv 30 de euro, in cazul abonamentului.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti are dreptul de a actualiza periodic tarifele de calatorie cu aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. In perioada care a trecut de la ultima majorare (noiembrie 2005) şi pănă in decembrie 2006, nivelul Indicelui Preţurilor de Consum comunicat de Comisia Naţională de Statistică a inregistrat o valoare de 106,66Â la sută.

Potrivit expunerii de motive, unele elemente de cheltuieli, cu pondere importantă in costurile inregistrate de regie in desfăşurarea prestaţiei de transport (combustibili, energie electrică de tracţiune), au avut creşteri de preţ ce s-au incadrat in nivelul indicelui preţurilor de consum, iar, pe de altă parte, elemente de cost cu evoluţii ce depăşesc in mod constant nivelul Indicelui Preţurilor de Consum (materiale, piese de schimb, lubrifianţ), au inregistrat in perioada noiembrie 2005- august 2007 creşteri peste estimările cuprinse in bugetele de venituri şi cheltuieli elaborate.

"Astfel, in scopul diminuării efortului bugetar, regia propune actualizarea ofertei tarifare la transportul in comun", se arată in proiect.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: magazin urban sută călătorie