x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Telecomanda

Telecomanda

29 Sep 2006   •   00:00
Telecomanda

"Gala Premiului de Cacao"

ANTENA 1 / ANIMAT PLANET / DIVERTISMENT / DUMINICA 21:30
Animat Planet Show revine cu cel de-al treilea sezon si va aduce in fiecare duminica "Gala Premiului de Cacao". Fiecare episod din noul sezon se va incheia cu secvente de la noua gala, receptionata doar de televizorul familiei Mesteru si prin ea de intreaga tara. Neravnitul premiul se va acorda saptamanal personajului politic, artistic, sportiv ori monden, care a reusit prin faptele ori prin vorbele sale sa se apropie sau sa se umple cel mai bine de acest trofeu prea mult meritat in Romania. Premiul va consta de fiecare data in produse din cacao.

De dimineata

TVR 1 / REPORTERII DIMINETII / DIVERTISMENT / LUNI-VINERI 8:00
De luni, TVR 1 introduce in programul sau o emisiune matinala. Prezentatorii de serviciu vor fi Eda Marcus, Eduard Cucu si Dan Cristea. Timp de o ora, "Reporterii diminetii" va vor tine la curent cu informatii de ultima ora, utilitare, culturale, mondene, medicale si alte stiri.

Gasca vesela

TVR 1 / DIS-DE-SEARA / DIVERTISMENT / LUNI-VINERI 18:00
O alta emisiune noua din grila TVR 1 isi va intra in drepturi. Ovidiu Uscat, Constantin Trofin, Eva si DJ Tzone vor aduce "pe sticla" un show rupt din realitate, dinamic, vesel si plin de noutati. "Un show nou, care te convinge ca ziua buna se poate cunoaste si seara!", afirma Trofin.

Din copilarie

PRIMA TV / TRADATI IN DRAGOSTE / REALITY SHOW / LUNI 21:00
Ana-Maria din Bucuresti traieste o frumoasa poveste de dragoste. La numai 16 ani a ramas insarcinata. Desi au trecut aproape 18 ani de atunci, Ana marturiseste ca de opt ani viata ei s-a transformat intr-un calvar. Sotul sau a devenit extrem de agresiv atat cu ea, cat si cu cele doua fetite ale lor.

Gasca Hi-Q

TVR 2 / CE BINE E! / DIVERTISMENT / DUMINICA 13:00
Mihai si Florin de la Hi-Q vin la TVR 2 cu un nou proiect. Cu ajutorul vedetelor invitate, al specialistilor prezenti si al gazdelor emisiunii, cativa tineri artisti necunoscuti, aflati la inceput de drum, dar talentati, ajung in doar o ora o trupa stralucitoare, pregatita pentru succes.

Despre filme

PRO CINEMA / CINETEPRINDE / ARTA / SAMBATA 22:00
Cristian Tudor Popescu, realizatorul emisiunii CineTePrinde, revine din aceasta sambata la Pro Cinema. Productia care va deschide seria filmelor comentate de Cristian Tudor Popescu este "Europa", in regia lui Lars von Trier, castigator a 16 premii si apreciat de criticii de pretutindeni.

Din nou, Cristian Tabara

PRO TV / TE VEZI LA STIRILE PRO TV / REALITY / DUMINICA 13:15
In editia de duminica, Cristian Tabara va patrunde intr-o lume privilegiata: cea a comunitatii Manastirii Moreni. Partenere de dialog ii vor fi maicutele manastirii, care il vor lamuri de ce au ales sa se retraga intr-o manastire, ce anume fac ca sa-si castige traiul, ce ganduri le framanta deseori si ce povesti spectaculoase au de impartasit. Iar parintele Meletie Mercas nu se codeste sa vorbeasca despre cum a devenit aproape pe nesimtite un adevarat manager intr-o economie de piata.

media News

De la modA la tv. Din acest week-end, Mihaela Serban, manager al unei agentii de fotomodele, va deveni prezentatoarea emisiunii "Femeia de succes", de la postul N24. "Doresc sa aduc in atentia publicului viata si cariera celor mai importante personalitati feminine din Romania. Emisiunea are ca punct de plecare campania «Fiti frumoase cu You&Me», care va continua cu spectacolul «Eleganta si caritate», ce se va derula luna viitoare", a declarat Mihaela. Prima invitata a emisiunii va fi Stela Popescu.

×