x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Teoria conspiratiei - Caderea noptii

Teoria conspiratiei - Caderea noptii

de George Arion    |    11 Iun 2006   •   00:00

SUSPANS
Nelson DeMille este in prezent unul dintre cei mai in forma autori americani de romane politiste.
SUSPANS
Nelson DeMille este in prezent unul dintre cei mai in forma autori americani de romane politiste.
Nascut in 1943, el a absolvit Universitatea din Hofstra, specializandu-se in studii politice si istorie, si poseda si trei doctorate. Pregatirea sa multilaterala ii contrazice pe toti detractorii genului, dornici sa acrediteze ideea ca el este apanajul unor semidocti. DeMille are si o experienta de viata interesanta, a luptat in Vietnam si, pentru faptele sale de arme, a primit mai multe decoratii. Pe deasupra, mai e si deosebit de generos. De pilda, despre Codul lui Da Vinci a afirmat peremptoriu: "Aceasta carte e, pur si simplu, geniala". Cati autori ar pune un astfel de diagnostic unor pagini semnate de un confrate?

Anul acesta, in noiembrie, lui DeMille ii va aparea un nou thriller, Wild Fire. Sa nu uitam - DeMille face parte dintr-o literatura care cunoaste la perfectie cum se promoveaza o carte, astfel incat lansarea ei sa insemne o sarbatoare.

Dar pana atunci continua comentariile la ultima sa aparitie din 2004, Caderea noptii, bazata pe o intamplare reala - prabusirea cursei 800 a companiei TWA in apele Oceanului Atlantic, in apropiere de Long Island, in anul 1996. Oficialitatile au clasat rapid cazul, socotind accidentul drept consecinta unei defectiuni tehnice. Dupa cinci ani de la tragicul eveniment, John Corey de la Brigada Federala Antitero si sotia sa, Kate Mayfield, agent FBI, redeschid dosarul, socotindu-l dubios. Dupa cercetari efectuate deseori in conditii periculoase, concluzia la care ajung e cutremuratoare: o mana criminala a pus la cale un plan diabolic, in urma caruia o racheta a lovit avionul de pasageri. Ca si in alte lucrari ale autorului, indragite si de cititorii din Romania - Coasta de aur, Spencerville, Cuvant de onoare, Fiica generalului, Catedrala - , dintre care unele au fost si ecranizate, autorul povesteste palpitant, portretizeaza admirabil, convoaca o sumedenie de martori la rampa si le inregistreaza confesiunile, urmareste atent obstacolele pe care le depasesc eroii sai in dorinta de a descoperi adevarul. Pana la urma, ancheta guvernamentala se dovedeste a fi o mistificare inimaginabila. Demontand mecanismul de constructie al unei musamalizari, DeMille demonstreaza cu har ca, in orice moment, conspiratia nu e o teorie, ci e o crima.

×
Subiecte în articol: magazin