x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Trandafirul portocaliu

Trandafirul portocaliu

de Toma Roman Jr    |    08 Mar 2009   •   00:00

Cred că aveam 17 ani când mi se pusese pata pe Monica. Stătea oarecum aproape de mine şi o cunoscusem la un chef. Era ceva mai în vârstă decât mine, era în anul IV la Medicină. Prefera bărbaţii cu bani, căci o văzusem deseori în compania unor arabi sau greci, probabil colegi de facultate, posesori ai numerelor de maşină, celebre în epocă, cu 12 B. Îi tot trăgeam clopotele, mă dădeam la ea, dar nu mă băga în seamă.





Marea mea problemă era că nu mă dădeau banii afară din buzunar. Eram elev de liceu, colaboram la un ziar care uita să mă plătească şi ai mei mă sponsorizau sporadic. Ca să o impresionez pe Monica o mai invitam în oraş la o "băutură fină", operaţiune în urma căreia cerşeam ţigări vreme de vreo două zile. Primeam în cel mai bun caz, un pupic prietenesc pe obraz când ne despărţeam, în faţa blocului ei. Stătea singură într-un apartament moştenit de la o mătuşă.

INVITAŢIE
Într-o bună dimineaţă m-a sunat pe telefonul fix (povestea e veche, de pe vremea când nu existau moleculare) să mă solicite să o ajut, spre seară, să mute nişte mobilă. Mi s-a părut că am o mare şansă. M-am scobit prin buzunare şi am făcut monetarul, căci nu puteam să mă duc la fată cu mâna goală. Înainte să trec pe la ea am luat o sticlă de lichior, ca pentru fete şi o ciocolată. Nu mai rămăsesem nici măcar cu un leu găurit. Ştiam că Monicăi îi plac florile, aşa că m-am gândit să improvizez ceva. Lângă mine locuia rapsodul Ion Dolănescu, care avea o grădină. Ochisem de după gard, un trandafir mare, portocaliu. Văzusem că pe omul-ciocârlie îl luase de dimineaţă o maşină cu număr de Bacău, probabil la o nuntă. Nu exista riscul să mă prindă în flagrant în timp ce comiteam furtul. Cu traista în care băgasem cadourile în spate am escaladat gardul şi am sărit în curte. M-am înţepat într-un spin când am comis delictul, dar am fost victorios. Peste un sfert de oră sunam plin de avânt la uşa fetei.

PRESTĂRI
I-am spus că trandafirul portocaliu e o floare extrem de rară adusă din Singapore. Vocaţia de designer de interior a domnişoarei s-a manifestat plenar când m-a pus la muncă. Voia să-şi transforme sufrageria în dormitor şi viceversa. Mi-am făcut zob spinarea cârcuind un dulap şi un pat, după care Monica mi-a făcut o cafea. După o uşoară pălăvrăgeală am luat-o în braţe şi am încercat să o sărut. Nu s-a opus. După un preludiu în bucătăria unde sorbisem cafeaua am ajuns în patul pe care îl cărasem ceva mai înainte. Înainte să se dezbrace, a scos dintr-un sertar nişte prezervative cu învelişul inscripţionat în greceşte, dovadă că nu stătea degeaba cu ăia care o plimbau prin oraş. S-a suit deasupra mea şi a început să se mişte cu poftă. Îi plăcea să conducă ea jocul. Până spre dimineaţă am făcut dragoste de mai multe ori, ţin minte că atunci a fost prima oară când m-a legat cineva de pat. Am adormit relativ fericit, ţinând-o în braţe. M-a trezit după câteva ore. Am văzut că îşi schimbase total atitudinea faţă de mine. Mi-a spus sec să mă îmbrac şi să plec, fiindcă se grăbeşte să ajungă la cursuri. Nu mi-a dat de înţeles că şi-ar mai dori să ne vedem, să continuăm cumva relaţia. Am întrebat-o ce era cu ea şi a zâmbit. Mi-a spus: "Te-am văzut pe geam cum ai sărit gardul să iei trandafirul. M-am culcat cu tine fiindcă m-a distrat ce ai făcut. În mod normal nu umblu cu puşti pârliţi, ca tine. Oricum, îţi mulţumesc că nu ai furat flori de la un cimitir. Acum, hai pa!".

M-a expediat pe uşă, după ce mi-a spus că nu o să se mai repete episodul amoros. După ce a terminat facultatea, s-a măritat cu un englez găsit la mare şi a plecat din ţară. Mai bine de 15 ani nu am mai văzut-o. M-am întâlnit întâmplător cu ea anul trecut, într-un club. Ea m-a abordat. A fost greu să o recunosc, se cam buhăise şi era vopsită roşcat. Mi-a povestit că după întâmplarea cu mobila mă poreclise Mărgelatu, după personajul din filmul "Trandafirul galben". Am băut o bere şi mi-a spus că-i merge bine, că stă lângă Londra şi lucrează la o clinică de chirurgie plastică. Venise în ţară singură, să îşi vadă părinţii. Părea dispusă să plecăm împreună, chiar m-a întrebat dacă nu vreau să revăd vechiul ei apartament, pe care nu-l vânduse. Am refuzat politicos, spunându-i că n-am de unde să fac rost de trandafiri portocalii la ora aia.

×