x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Trei portrete de suspecţi, jackpot! Un nou joc pe internet în Japonia

Trei portrete de suspecţi, jackpot! Un nou joc pe internet în Japonia

12 Noi 2008   •   00:00

O societate japoneză a găsit o nouă metodă pentru a reînvia jocurile de gen 'slot' pe internet: jucătorul trebuie să alinieze feţele suspecţilor căutaţi de poliţie pentru a câştiga, relatează AFP.



Compania Famista lansează începând de vineri acest tip de joc, în care obişnuitele cireşe sau banane au fost înlocuite de portretele suspecţilor.

'Poate fi un nou mod de a fi util societăţii. Sunt multe site-uri pe care apar chipurile persoanelor căutate de poliţie, însă nu sunt consultate adesea. Amestecând utilul cu plăcutul, credem că ajutăm poliţia', a declarat Takashi Saito, un responsabil al Famista.

Jucătorul poate demara rotaţia portretelor pe calculator sau pe telefonul mobil şi, dacă obţine trei fotografii identice, câştigă informaţii detaliate despre suspect.

În Japonia, portretele suspecţilor sunt afişate în numeroase locuri publice - gări, magazine - precum şi pe internet.

'Dacă vom reuşi să depăşim obstacolele juridice şi logistice, vom extinde conceptul şi la pachinko şi adevăratele jocuri mecanice', a explicat Saito.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: lumea