O dată la fiecare şapte ani, în timpul primăverii, fiecare traversă, grindă sau pilon din oţel din alcătuirea emblemei Parisului, Turnul Eiffel, este vopsită de mână, sarcină ce de această dată revine unei echipe de 25 de vopsitori din Grecia şi România. Vopseaua specială ce va fi folosită este adusă din Norvegia, informează Associated Press, citată de Agerpres.
'În Franţa nu recunoaştem cu adevărat importanţa simbolică a Turnului Eiffel' a comentat Jean-Francois Ferrer, director al filialei franceze a companiei Jotun Coatings, companie ce a câştigat licitaţia pentru a furniza vopseaua ce va fi folosită. Proiectul de revopsire costă 4 milioane de euro, însă reprezentantul francez al companiei norvegiene susţine că de această dată nu banii sunt importanţi, ci imaginea pe care această firmă şi-o face. Inaugurat la 31 martie 1889 cu ocazia 'Expozitiei Universale' menite să sărbătorească centenarul Revoluţiei Franceze, turnul a fost ridicat după planurile lui Gustave Eiffel, în final fiind necesare peste 18.000 de piese metalice care cântăresc în total 7.000 de tone. De la înălţimea de 324 de metri a turnului se deschide panorama întregului Paris şi a împrejurimilor capitalei franceze. Turnul Eiffel a fost până în 1929 cea mai înaltă clădire din lume şi este în continuare cel mai vizitat monument arhitectural al Franţei. Doar în cursul anului trecut peste 7 milioane de turişti au vizitat gigantul de oţel aflat pe malul Senei. Vopsirea Turnului Eiffel este o muncă dificilă. Pentru îndeplinirea acesteia este nevoie de 66 de tone de vopsea de culoarea 'maro Eiffel Tower', de 50 de kilometri de cordeline de alpinism şi de aproximativ 18 luni de muncă. Vopsitorii vor lucra cu nişte pensule micuţe, circulare, la fel ca în 1889, folosirea metodelor moderne de vopsit fiind exclusă.În trecut Turnul Eiffel a mai fost vopsit în roşu, portocaliu sau galben. Începând cu anul 1968 a fost revopsit numai în culoarea maro. În cei şapte ani dintre revopsiri, aproximativ 55 de tone de vopsea se scorojesc. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro