Ultimul mădular

În dragoste totul ţine de perspectivă. De context şi perspectivă

Mulţi au sărit să-i sucească gâtul - sau, cum s-ar exprima un mare om de clasă politică, să-i sară, adică, la beregată - Monicăi Columbeanu. Vezi Doamne n-a fost deloc frumos din partea unei fete tinere şi cu trecut misterios să-şi lege viaţa cu jurământ de un domn în etate şi bogat. Cum ar veni, gura lumii arăta cu degetul ruşinii că fata caută căpătuială şi că asta nu se prea cuvine. Ba mai mult, pentru că gura lumii nu-i doar păcătoasă, ci e şi analfa­betă în ce priveşte codul bunelor maniere - nesimţită, cum ne-am exprima mai limpede în cadru privat - se lega şi de aspectul fizic al nenelui bun care a vârât-o pe Monica sub aripa lui protectoare. Că e mic, că e aşa şi pe dincolo. Desigur, de parcă ăştia de comentau ar fi fost toţi cine ştie ce standarde de frumuseţe internaţionale.

Acum, sincer, n-am absolut, dar absolut nici o dorinţă ori intenţie să comentez în vreun fel realitatea autohtonă, ori să-mi dau cu părerea dacă lui Iri şi lui Moni le merge bine, dacă Moni a avut gânduri ascunse sau dacă Iri a procedat ortodox, dacă se iubesc şi în spatele camerelor de filmat sau dacă-şi scot ochii cu furculiţa de argint, la cină. Mă frământă chestiile-astea cam la fel de mult pe cât mă frământă cum se-ndeletniceşte la ora asta Britney Spears sau ce-a mâncat ieri la prânz Mircea Geoană.

În schimb, mi-am adus deunăzi aminte care a fost părerea mea proprie şi personală la momentul când povestea de amor a familiei Columbeanu tocmai se-nfiripa în spaţiul public. Adică ce mi-am zis eu mie, ca să nu tac. Şi mi-am zis, pe-atunci, că uite, dacă aş fi în locul fetei, nu mi-ar plăcea de domnul Columbeanu aşa, ca soţ. Adică nu m-aş vedea trăgându-mi vânturile lângă dânsul, noaptea, şi nici nu cred că m-aş umple de frisoane amoroase când, întorcându-mă de pe-o parte pe alta, adormită, mi-aş lăsa capul să cadă din greşeală pe perna pe care domnul Columbeanu ar fi băloşit recent în timpul sforăielilor adânci dintr-un vis frumos. Şi mai mult, ca să fiu sinceră până la capăt şi să-mi dezvălui sistemul de valori în banala lui des­făşurare, mă puneam în locul dânsei şi mă gân­deam că, hai, poate să fi mers dacă ea eram eu, adică mai mititică de statură. Dar aşa, să fi fost eu pe cât e ea, adică lungă, şi să mă fi alăturat domnului soţ C. în demersuri conjugale desfăşurate la pielea goală... nu ştiu, zău, cum am fi nimerit deznodământul. Pentru că mie îmi place să mă şi pup pe gură când se produce penetrarea şi pur şi simplu nu-mi închipuiam cum ar putea soţul acela să-mi satisfacă dorinţa de sărut exact în momentul în care am fi şi copulat. Deci, nu.

Iată însă, vorba lu' bunică-mea, că în timp îi vine omului mintea la cap. Aşa cum mi-a venit şi mie acum, când am fost pusă în faţa unei grozăvii încă şi mai halucinante, care m-a făcut să reconsider din temelii judecăţile anterioare referitoare la domnul C. Apropo, pentru mironosiţele care se întreabă de ce-mi dau eu cu părerea, răspunsul este că o fac pentru că aşa am eu chef şi pentru că aşa face toată lumea. Respectiv când cineva zice - vai, da' cum poate cutare să facă aşa şi pe dincolo?, atunci implicit emiţătorul mesajului lasă a se-nţelege în subtext că el sau ea n-ar face niciodată aşa ceva. Deci, raportează chestiunea la sine şi pe sine la chestiune. Aşa, ca mine acum.

Bun, şi-am văzut în nu ştiu ce fiţuică un reportaj, la dublu, despre dl C. şi unul asemănător, din Rusia. Cum ar veni, dl C. român faţă în faţă cu un domn C. rus. Ambii bogaţi şi purii. Bogatul cărunt autohton era prezentat în vila sa somptuoasă, albă şi luminoasă. Dânsul, blajin şi comod, aşezat în sânul vastelor proprietăţi.

Bogatul cărunt şi rus trona şi el în vârful piramidei sale. Un castel, de fapt, turnat în aur şi bătut cu pietre preţioase. Fast ostentativ. Miros de prost gust. Un pat conjugal imens în mijlocul căruia zăcea plin de importanţă tataiele în pijamaua-nfăşurată-n hălăţel şi-n papucei de bunicuţ. Pe fiecare jilţ şedea tataiele-n pijamale, cu pieptul umflat şi ochii morţi.

În comparaţie cu bogatul român, bogatul rus trans­pira o libidinoşenie şi-un prost-gust fără mar­gini. Atunci mi-am zis că Monica a făcut o alegere extraordinară, desfătându-se-n braţele bogatului român. Trebuie musai că omoloaga ei din Rusia e cu mult mai nefericită.

De-aia ziceam că şi dragostea şi nevoia ţin de perspectivă. Ştiţi vorba aia, nu mi-ar trebui nici dac-ar fi ultimul mădular de pe planetă. Ei, în comparaţie cu rusul, românul devine cel puţin rudă de gradu'-ntâi cu Făt-Frumos!