“Fiori prin mine umblă/ şi nu am trebuinţă/ te rog pe tine, umbră,/ să redevii fiinţă”. Din păcate, umbra s-a transformat într-o creatură dotată cu unghii din cutie, rochie gogoşar, clamă-fluturaş în păr şi tocuri-cui nesfîrşite.
“Fiori prin mine umblă/ şi nu am trebuinţă/ te rog pe tine, umbră,/ să redevii fiinţă”. Din păcate, umbra s-a transformat într-o creatură dotată cu unghii din cutie, rochie gogoşar, clamă-fluturaş în păr şi tocuri-cui nesfîrşite. Însă mai importantă decît ţoalele şi accesoriile este atitudinea. Cinci unghii de perete stau, iar celelalte cinci se cambrează pe şoldul stîng. Privirea-i pătrunzătoare ca o lamă de oţel inox nu întrece totuşi ascuţimea tocurilor înfipte-n cearşaf. Ne-am prins, este vorba de un ritual vrăjitoresc de aducere înapoi a bărbatului! Oare al cîtelea? Pentru că, de la atîta foc (şi pară!), biata piţi s-a şi pîrlit puţin... mai mult. Bine-ar fi să reuşeşti să-i recîştigi inima şi mai ales mărunţişul lui Făt-Frumos! Pentru că altfel n-ar mai trebui să-ţi croieşti rochie din cearşafuri. Şi nici să sari într-un picior pe pat. Ai putea sălta în alt mod, că tot eşti tînără şi ... coaptă!
La gazetă!
Dacă vedeţi piţipoance pe stradă, la mare, în club ori pe internet, nu vă sfiiţi să le daţi poza la gazetă! Adresa de e-mail pitzi@jurnalul.ro abia aşteaptă să afle ultimele pitzi-tendinţe. Precizare: pentru pozele puse pe internet fără interdicţie de copiere nu ne asumăm responsabilitatea.