Un membru de rang înalt din cadrul formaţiunii CDU a cancelarului german Angela Merkel, Christian Wulff, a declarat pentru televiziunea germană că directorii de companii, criticaţi pentru salariile lor, sunt victime ale unui "climat de pogrom", relatează AFP.
"Cred că atunci când o ţară plăteşte impozite de 40 de milioane de euro şi creează zeci de mii de locuri de muncă nu trebuie generat împotriva ei un climat de pogrom", declarase Wulff joi seară, într-o dezbatere televizată pe postul de televiziune N24.
Prin declaraţiile sale, rostite înaintea comemorării în Germania, duminică, a 70 de ani de la "Noaptea de cristal" - pogromul împotriva evreilor organizat de nazişti şi care a fost una dintre premisele Holocaustului - liderul conservator al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), care este şi premier al landului Saxonia Inferioară, a fost aspru criticat vineri.
Liderul opoziţiei social-democrate în Parlamentul regional din Saxonia Inferioară, Wolfgang Juttner, a denunţat o "derapare ruşinoasă", cerându-i lui Wulff să îşi prezinte scuzele. "Este absurd, de prost gust şi inacceptabil", a declarat la rândul său deputatul Gesina Lotzsch, din cadrul partidului de stânga Die Linke.
Vineri dimineaţă, Wulff şi-a cerut scuze. "Îmi pare rău că am folosit cuvântul pogrom", a declarat el. "Nimic nu poate şi nu trebuie să fie comparat cu persecuţiile şi pogromurile groaznice împotriva evreilor", a adăugat el.
Secretarul general al Consiliului central al Evreilor din Germania, Stefan Kramer, a apreciat că scuzele sale sunt insuficiente.
Acest caz intervine la mai puţin de două săptămâni după ce un renumit economist, Hans-Werner Sinn, a provocat polemici după ce a comparat criticile actuale împotriva directorilor de companii cu antisemitismul din anii '30.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro