x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un primar din Chile a vrut să-l calce cu maşina pe Daniel Craig

Un primar din Chile a vrut să-l calce cu maşina pe Daniel Craig

de Jurnalul National    |    03 Apr 2008   •   00:00

Primarul unui orăşel din Chile unde se turnează câteva scene din cea de-a 22-a parte a seriei “James Bond”, “Quantum of Solace”, a vrut să-l calce cu maşina pe Daniel Craig, în semn de protest faţă de faptul că localitatea a fost aleasă ca platou de filmare, informează Mediafax.



Primarul unui orăşel din Chile unde se turnează câteva scene din cea de-a 22-a parte a seriei “James Bond”, “Quantum of Solace”, a vrut să-l calce cu maşina pe Daniel Craig, în semn de protest faţă de faptul că localitatea a fost aleasă ca platou de filmare, informează Mediafax. Carlos Lopez şi-a făcut apariţia într-o maşină pe care a condus-o între Daniel Craig, interpretul lui James Bond şi camerele de filmare, după care a frânat brusc. Lopez a vrut să protesteze astfel faţă de faptul că orăşelul său, Baquedano, este utilizat pentru filmarea unor scene din lungmetrajul “Quantum of Solace”. Lopez a fost arestat pentru scurt timp pentru “tulburarea ordinii publice”. Se spune că era să calce două personae, pentru că se grăbea să ajungă pe platourile de filmare.
Primarul a protestat faţă de “excesul de poliţişti” concentraţi la Baquedano şi pentru că producătorii pretind în film că Chile este Bolivia. Baquedano este situat lângă oraşul Antofagasta, în nordul ţării. Antofagasta a fost cucerit de Chile în 1879, Bolivia pierzându-şi astfel accesul la mare, iar de atunci cele două ţări sunt inamice. În film, Bond face o vizită scurtă în Bolivia, iar decizia producătorilor de a utiliza Chile ca locaţie de filmare a inflamat spiritele. Un protest într-un ziar local sună astfel: “Chile este Chile. Nu suntem indieni bolivieni. Britanicii imperialişti să plece”.
După ce au început filmările, militanţii bolivieni s-au încăierat cu gărzile de frontieră din Chile. Un purtător de cuvânt al Eon Productions, compania producătoare a lungmetrajului, a confirmat faptul că Lopez şi-a oprit maşina între camerele de filmat şi un vehicul în care se aflau Craig şi partenera sa de platou Olga Kurylenko. În “Quantum of Solace”, turnat şi în Panama, Italia, Austria şi în studiourile londoneze Pinewood, James Bond ­ Daniel Craig ­ este urmărit de un grup de traficanţi de droguri periculoşi, care doresc să îl elimine. Rolul “răului” este interpretat de francezul Mathieu Amalric, iar “Bond Girls” vor fi ucraineanca Olga Kurlylenko, topmodel şi actriţă, şi tânăra britanică Gemma Atterton.
A 22-a parte a seriei “James Bond”, “Quantum of Solace”, va fi lansată în premieră la 31 octombrie, în Marea Britanie, cu o săptămână înainte de a ajunge pe marile ecrane în Statele Unite.

×
Subiecte în articol: magazin chile