S-au adunat unsprezece 'in par'! Numai bune de-o echipa... Nu, nu de fotbal (chiar daca azi sunt la moda echipele de fete care alearga pe gazon, in jurul 'balonului rotun'). Dar acum vreo cincizeci de ani, cam pe cand a fost facuta fotografia pe care-o tin acum in mana, fetele erau mai 'cumincioare' (vorba unuia de-un leat cu mama). Cele unsprezece fatuci, toate din clasa a VIII-a B, de la un liceu din Bucuresti, s-au adunat sa puna de-o echipa de dansuri. Si pentru ca baietii nu erau asa de vrednici ca ele, vreo doua chiar le-au luat locul, imbracandu-se cu itari (sa se... 'izmeneasca' si ele, la o adica, daca permis imi este jocul de cuvinte, si sa-si aseze cusmele pe frunte (lasand totusi frumusete de plete la vedere). Dupa ce s-au gatit repetitiile, dupa ce serbarea scolara (tinuta pe scena Teatrului Nottara, ca, de, erau si ele oleaca de vedete), dupa ce aplauzele au incetat si spoturile de lumina s-au stins si ele, lasans scena (nu sufletul!) in intuneric, fetisoarele mele s-au adunat din nou pentru o poza de grup.
Trebuie sa fi fost a doua sau a treia zi, dupa ce si oboseala le-a pierit din trup – nu si emotia, ca pana si in fotografia alb-negru sa vede ca erau rumeioare in obraji – cand s-au intalnit pentru 'shooting', cum ar spune azi nepoata-mea, hlizindu-se frumos la mine. Lucica, prima din stanga (cum privesti fotografia), tine loc de baietandru. Ceva nu-i convine, ca tataie scurt, strangandu-si buzele. Ileana e cea mai inalta (mai inalta si decat falsul baietandru de-alaturea) si-si tine, vorba cantecului, 'cozile pe spate/ sa te cunosc fata, de departe'. Irina e cocheta, iar sirul de margelute (rosii ca sangele, sa fie?) ii impodobeste gatul discret. Cornelia te priveste scrutator, cu ochii sai migdalati, desenati pe fata smeada. Marina, sora de cruce a Irinei (se piaptana fetele la fel, se vede ca-si petrec multe dimineti impreuna alintandu-se-n oglinda), si-a strans mainile in poala. In vreme ce alaturi, inchizand partea de sus a tabloului, candida Sofia a ales si ea sa joace rol de 'baietoi', proptita bine intr-o furca de lemn.
Pe-al doilea rand, de sus in jos, imbratisate ca la joc, Adela si Constanta zambesc aratandu-si sirurile de perle ale dintilor. Nici n-ar avea nevoie de alte podoabe, imi spun, invidiindu-le nonsalanta cu care privesc spre tanarul fotograf (e musai sa fie tanar, ca altfel cum i-ar mai zambi un stol de fete?!). Putin crispate (poate pentru ca n-au stiut cum sa se aseze mai bine, sa le iasa formele frumoase si gratioase in evidenta), Alina, Maria si Firuta completeaza tabloul feeric.
Imi spun ca trebuie sa dau o fuga pe la scriitorul de mituri (un grec mai batran decat Homer), sa mai puna doua muze-n poveste – noua sunt prea putine!