Reşedinţele multi-milionarilor din staţiunea montană Aspen (statul american Colorado) devin victimele unor prădători nocturni care-au băgat spaima în locatari într-atât încât le e frică să mai doarmă noaptea.
Hoţii au un portret-robot mai puţin obişnuit: 250 de kilograme greutate, trup acoperit de blană deasă şi o foame teribilă. După modele brevetate la Sinaia sau Braşov, urşii bruni din Aspen dau iama în proviziile localnicilor pentru a-şi îndeplini "norma" de 20.000 de calorii de care au nevoie zilnic.
RECOLTĂ SLABĂ DE FRUCTE DE PĂDURE
Până în acest an, urşii din zonă nu-şi făcuseră simţită atât de brutal prezenţa. Vinovată pentru "desantul" lor urban este tot clima, bat-o vina - primăvara din acest an a fost neobişnuit de ploioasă, afectând recolta de fructe de pădure.
Rămaşi fără o sursă esenţială de hrană, uriaşele patrupede n-au avut încotro şi au început să-şi caute de mâncare în zonele populate. Numai în luna august au fost raportate 200 de întâlniri cu ursul. Animalele nu se lasă impresionate nici de valoarea proprietăţilor pe care le devalizează, nici de sofisticatele sisteme de securitate.
Un urs a intrat într-o casă evaluată la 27,5 milioane de dolari, s-a năpustit asupra frigiderului şi s-a delectat cu iaurturile, fructele, brânza şi mierea găsite întruntru. Alt localnic a fost atacat în holul locuinţei de ursul care-i intrase în casă.
Autorităţile locale au instalat capcane în încercarea de a captura urşii prea îndrăzneţi. Din pricina comportamentului agresiv, majoritatea animalelor prinse au fost ucise.
Localnicii şi turiştii sunt sfătuiţi să nu mai hrănească urşii, să nu îi fotografieze şi, în general, să nu îi stimuleze să se apropie de oameni. "Dacă vreţi să-i salvaţi, trataţi-i ca pe animale sălbatice", este îndemnul adresat celor dornici să socializeze cu sălbăticiunile.