x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun VIDEO - Vezi de ce Lenin a ajuns să "interpreteze" rolul lui Darth Vader

VIDEO - Vezi de ce Lenin a ajuns să "interpreteze" rolul lui Darth Vader

24 Oct 2015   •   18:17
VIDEO - Vezi de ce Lenin a ajuns să "interpreteze" rolul lui Darth Vader

O statuie a lui Lenin a fost transformată în Darth Vader, eroul mitic şi malefic din Războiul Stelelor de George Lucas, la Odesa, în Ucraina, în cadrul noilor legi privind 'desovietizarea', a constatat vineri un jurnalist al AFP.

Noua statuie, operă a artistului ucrainean Oleksandr Milov, a fost inaugurată în cadrul unei ceremonii, în prezenţa unui bărbat deghizat el însuşi în Darth Vader, pe teritoriul unei uzine din acest oraş din sudul Ucrainei, unde trona altădată revoluţionarul rus.

Statuia a fost dată jos în lumina noilor legi promulgate în mai şi care interzic simbolurile sovietice, la fel ca şi cele naziste, şi prevăd demontarea monumentelor pentru glorificarea înalţilor responsabili sovietici, precum şi schimbarea denumirilor de localităţi, de străzi sau de întreprinderi care fac referire la epoca comunistă.

'În acest an, după legea privind decomunizarea, ne-am întrebat ce vom face cu acest monument (al lui Lenin). Sincer, nu am avut niciodată ideea de a-l distruge', a explicat, pentru AFP, Oleksandr Milov. Apoi am avut ideea, 'venită de la sine', dat fiind operaţiunile marcante realizate de Darth Vader în Ucraina în aceşti ultimi ani, a adăugat acesta.

Văzut adesea pe străzile din Kiev, cu casca şi capa sa, un bărbat deghizat în Darth Vader a fost ales candidat al Partidului Internetului din Ucraina (UIP), cunoscut pentru operaţiunile sale spectaculoase în alegerile prezidenţiale din 2014. Cu toate acestea, candidatura sa a fost respinsă de Comisia Electorală Centrală a Ucrainei. El a protestat împotriva acestei decizii în faţa sediului Comisiei, acompaniat de Stormtroopers - soldaţi de elită în armură albă ai imperiului său galactic - şi de gardieni cu capă roşie. În 2013, acelaşi Darth Vader s-a lăsat de asemenea dus de ai săi Stormtroopers la primăria Odesei, unde s-a declarat primar.

Numeroase statui ale lui Lenin au fost demontate în Ucraina, suscitând adesea reacţii indignate din partea unei părţi a populaţiei din această ţară.

×
Subiecte în articol: razboiul stelelor darth vader lenin