Actrita Sharon Stone, in varsta de 54 de ani, si-a schimbat radical look-ul pentru a aparea intr-un scurtmetraj alb-negru realizat pentru revista franceza "French Revue", informeaza Daily Mail.
In scurtmetraj, Sharon Stone are arme, poarta peruca si apare in tinute provocatoare. Filmuletul alb-negru recreeaza scena celebra din filmul regizat de Quentin Tarantino "Pulp Fiction", in care Pumpkin si Honey Bunny jefuiesc un restaurant. Alaturi de Sharon Stone apare modelul Anton Rivas.
Sharon Stone este actrita si producatoare de film. Ea s-a remarcat in filmul "Total Recall" (1990), in care a jucat alaturi de Arnold Schwarzenegger, si a devenit celebra pe plan international dupa rolul din "Instinct primar", in 1992.
Sharon Stone a primit un premiu Emmy pentru cea mai buna actrita intr-un serial de televiziune-drama, in 2004, gratie rolului sau de invitat special in serialul "The Practice", dar si un Glob de Aur, in 1995, pentru rolul din "Casino", care i-a adus si o nominalizare la Oscar.