x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Wall Street Journal: General Motors ia în considerare declararea falimentului

Wall Street Journal: General Motors ia în considerare declararea falimentului

24 Noi 2008   •   00:00

Conducerea General Motors (GM) ia în considerare toate opţiunile, înclusiv punerea companiei sub protecţia legii falimentului, potrivit publicaţiei Wall Street Journal.



În Consiliul Director al GM s-a discutat posibilitatea solicitării de protecţie sub legea falimentului, însă această opţiune nu a fost văzută ca o soluţie pentru problemele de lichiditate ale companiei, se arată într-un comunicat al GM remis publicaţiei americane.

Preşedintele executiv al companiei, Rick Wagoner, consideră că declararea falimentului nu este o opţiune privind GM.

El va încerca, în schimb, să obţină de la politicienii americani ajutor financiar şi va face tot posibiliul pentru a evita falimentul, potrivit Wall Street Journal.

Wagoner, împreună cu preşedinţii exectivi ai Ford şi Chrysler au solicitat în această săptămână Congresului SUA, în numele companiilor pe care le conduc, un ajutor financiar de 25 de miliarde de dolari.

Politicienii care susţin elaborarea unui program de ajutor fianciar pentru cei trei constructori auto le-au cerut joi preşedinţilor să prezinte un plan de restructurare.

GM a anunţat, vineri, că va închide pentru o perioadă de două luni producţia la o mai multe uzine din America de Nord, din cauza scăderii cererii.
Mediafax

×
Subiecte în articol: lumea