Oficialii Federaţiei de Fotbal din Emiratele Arabe Unite vor avea luni o şedinţă de urgenţă după ce fostul preşedinte, Yousuf Al Sarkal, a câştigat al patrulea mandat, deşi credea că s-a retras din cursă, informează Reuters.
Oficialii Federaţiei de Fotbal din Emiratele Arabe Unite vor avea luni o şedinţă de urgenţă după ce fostul preşedinte, Yousuf Al Sarkal, a câştigat al patrulea mandat, deşi credea că s-a retras din cursă, informează Reuters.
CAZ CIUDAT. Al Sarkal a demisionat din funcţie la 1 ianuarie, după cinci ani în care a fost preşedintele Federaţiei, dar clubul său, Al Shabab, a uitat să anunţe reprezentanţii forului că el nu mai vrea să fie inclus pe lista candidaţilor. Pentru că a fost singura persoană înscrisă pe listă, Comisia de alegeri a Federaţiei a anunţat că Al Sarkal a câştigat un nou mandat, deşi a demisionat din motive personale. "Acum el este demisionar, dar este un caz delicat. Congresul nostru se va întâlni pentru a rezolva această problemă", a declarat unul dintre oficialii Federaţiei din EAU. Fostul preşedinte s-a declarat nemulţumit de modul în care Federaţia a tratat un incident care a avut loc anul trecut, când un fotbalist a fost suspendat pentru 13 meciuri după ce a atacat un arbitru. Restul conducerii Federaţiei îşi va anunţa demisia luni, pentru a se putea face o nouă rundă de alegeri. Emiratele Arabe Unite vor juca luna viitoare în turul III al calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2010, iar adversarii din grupă sunt Kuweit, Iran şi Siria.