x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop săptămânal, 24 - 30 septembrie. Săgetătorii primesc răspunsurile pe care le căutau

Horoscop săptămânal, 24 - 30 septembrie. Săgetătorii primesc răspunsurile pe care le căutau

20 Sep 2018   •   13:44
Horoscop săptămânal, 24 - 30 septembrie. Săgetătorii primesc răspunsurile pe care le căutau

Berbec

Te simţi extenuat la începutul acestei săptămâni, însă nu te demoraliza. Energia va veni pe parcurs, pe măsură ce rezultatele pozitive vor apărea. De asemenea, creativitatea te ajută să treci peste orice obstacol.

Taur

Aceasta este o săptămână ideală pentru a-ţi asuma riscuri, în mod special când vine vorba de partea amoroasă. În plus, reuşeşti să te adaptezi oricărei situaţii sociale şi eşti în centrul atenţiei, deşi există şi riscul să reacţionezi vulcanic în unele situaţii.

Gemeni

Spiritul analitic intră în acţiune, în această săptămână, lucru care te va ajuta în viaţa de zi cu zi. Cu toate acestea, încearcă să apelezi la o critică constructiv, căci unele abordări pe care ai putea să le ai ar putea să-i deranjeze pe cei din jur.

Rac

Săptămâna începe într-o notă optimistă. Nu ai niciun scop anume pentru această săptămână, însă ai o mulţime de energie şi dispoziţia de a încerca lucruri noi. Săptămâna va trece fără să îţi dai seama, având în vedere distracţia de care vei avea parte.

Leu

Eşti foarte generos când vine vorba de afecţiune şi atenţie, iar acest lucru te ajută să câştigi încrederea celor din jurul tău. În plus, primeşti la rândul tău ajutor când vine vorba de problemele cu care te confrunţi.

Fecioară

Îţi începi săptămâna prin a-ţi face ordine în gânduri, dar şi prin a-ţi organiza mai bine timpul. Încerci să îţi acorzi din ce în ce mai mult timp pentru lucrurile pe care le faci cu plăcere şi laşi la o parte ceea ce nu-ţi place. Totuşi, nu ignora responsabilităţile.

Balanţă

Vor exista o mulţime de lucruri care te vor devia de la drumul tău, în această săptămână. Cu toate acestea, flexibilitatea caracteristică te va ajuta să faci faţă provocărilor şi să te adaptezi diferitelor schimbări.

Scorpion

Săptămâna aceasta vine cu oportunităţi perfecte pentru a-ţi atinge obiectivele. Ambiţia creşte cu fiecare pas pe care îl faci, iar acest lucru îţi face călătoria mai uşoară. Pe de altă parte, încearcă să ai mai multă empatie pentru cei din jur.

Săgetător

Ai fost destul de agitat în ultima perioadă, având în vedere că îţi doreşti să primeşti unele răspunsuri. Încearcă să renunţi la teama de a pune întrebări, iar adevărul o să iasă la iveală. Norocul va apărea spre sfârşitul săptămânii.

Capricorn

Trebuie să fii gata să-ţi aperi ideile, pentru că acestea fie vor fi interpretate greşit, fie opiniile celor din jur nu coincid. Este important să renunţi la reacţiile vulcanice şi să îi asculţi şi pe cei din jur, în timp ce aduci argumente pentru ideile tale.

Vărsător

Chiar dacă nu merge totul aşa cum îţi doreşti, în acest început de săptămână, încearcă să tragi o gură de aer şi să analizezi bine lucrurile înainte să acţionezi, iar acestea îşi vor relua cursul normal, până la finalul săptămânii.

Peşti

În această săptămână, ai parte de mult nou: fie că decizi să încerci un nou fel de mâncare, fie că o să cunoşti oameni noi sau o să mergi în locuri noi, energia pozitivă cu care te încarci îţi transformă săptămâna într-una grozavă.

×