Luna Nouă în Săgetător se proiectează în cazul tău în zona filosofiei de viaţă, a studiilor superioare, dar şi a străinătăţii. Simţi să aprofundezi cunoaşterea, să îţi lărgeşti orizonturile, şi pentru asta este posibil chiar să demarezi unele studii superioare, poate chiar un masterat în străinătate. Ascultă-ţi şi urmează-ţi intuiţia şi căi nebănuite de evoluţie se pot deschide pentru tine.
Taur
Pe tine, Luna Nouă în Săgetător te stimulează în zona transformării, a regenerării, dar şi a banilor obţinuţi în colaborare. Poţi conştientiza acum unele convingeri sau principii morale, în baza cărora preferai să acţionezi de unul singur, să fii independent. Poţi deveni mai receptiv, eşti provocat să înveţi să primeşti şi să împarţi atât bunurile materiale, cât şi cunoaşterea sau câştigurile financiare.
Gemeni
Ţie, Luna Nouă de astăzi îţi energizează relaţiile, parteneriatele oficiale şi mariajul. Modul tău de a crea şi întreţine relaţii primeşte o nouă modalitate de abordare, mai optimistă, mai deschisă şi poate chiar mai sinceră. Înveţi acum să acorzi spaţiu şi libertate, fără a te distanţa. Eşti înclinat spre flirt, aventură şi poţi crea noi conexiuni sociale cu oameni ieşiţi cu totul din tipare.
Rac
Ţie, Luna Nouă de astăzi îţi trimite energie în zona muncii, a rutinei zilnice şi a sănătăţii. Acest eveniment astral te sprijină să renunţi la control sau înverşunare în ceea ce priveşte programul tău zilnic. Fii receptiv la ce se întâmplă în jurul tău şi învaţă să primeşti sfaturile sau sprijinul celor cu care colaborezi. În ceea ce priveşte carierea şi renumele tău se pot produce schimbări neaşteptate, de bun augur.
Leu
Luna Nouă vizează, în cazul tău, relaţia cu persoana iubită, cu copiii şi îţi dă multă energie fizică. Se deschide o perioadă în care astrele te susţin să devii mai iubitor, relaxat şi mai îngăduitor cu tine însuţi, dar şi cu cei dragi. Consumă-ţi energia fizică de care dispui prin sport, plimbări în aer liber sau dans. Relaţia de iubire poate căpăta mai multă pasiune sau, dacă eşti singur, cineva ţi-ar putea cădea cu tronc.
Fecioară
Sub influenţa Lunii Noi tu poţi genera schimbări legate de cămin sau de relaţia cu membrii familiei ori cu trecutul personal. Fă-ţi timp să cugeţi asupra evoluţiei tale, fii recunoscător pentru parcursul tău de la naştere şi până azi, lasă trecutul în spate şi îndreaptă-ţi atenţia, cu încredere, spre darurile pe care ţi le rezervă viaţa, zi de zi. Acordă-ţi ţie libertatea de a face ce-ţi dictează inima şi vei putea fi mai îngăduitor şi cu familia.
Balanţă
Luna Nouă de azi se face resimţită, în ceea ce te priveşte, în zona gândirii, a mentalităţii şi a comunicării. Este un moment propice să pui în practică studiile şi cunoştinţele acumulate. Poţi constata chiar că ai acumulat suficient şi că poţi trece la pasul următor, de a transmite mai departe sau chiar de a preda. Te-ai putea implica în noi contracte sau parteneriate, foarte originale, cu mare potenţial.
Scorpion
Pentru tine, Luna Nouă în Săgetător poate aduce o relaxare în ceea ce priveşte grija zilei de mâine, a resurselor financiare necesare traiului de zi cu zi. Poţi deveni mai încrezător în forţele proprii şi, gândind pozitiv, constructiv, atragi şi forţele Universului, care te susţin într-un mod subtil. Chiar dacă poate acum cheltuieşti mai mulţi bani, îţi aduc mai multă bucurie decât dacă i-ai ţine în buzunar.
Săgetător
Conjuncţia Lunii cu Soarele, din cursul dimineţii, se desfăşoară în semnul tău zodiacal şi are impact direct asupra personalităţii şi temperamentului tău. Viziunea ta personală asupra a cine eşti şi asupra lumii, în general, se poate eleva acum şi îţi poţi îmbunătăţi modul în care relaţionezi, începând cu relaţia cu tine însuţi. Frecvenţa pe care îţi gândeşti viaţa poate căpăta noi sclipiri creative sau artistice.
Capricorn
În cazul tău, Luna Nouă de astăzi îţi trimite binecuvântarea în sectorul spiritualităţii, al căutării de sine. Încercările pe termen scurt ar putea viza întărirea relaţiei cu Dumnezeu, cu viitorul, dar şi cu fricile tale cele mai ascunse. Te poţi elibera de unele tipare mentale învăţate în familie sau în trecutul personal, care te făceau să pui frica înainte şi, astfel, ai putea deveni mai încrezător în ziua de mâine.
Vărsător
Lună Nouă de azi îşi are Ascendentul în zodia ta, ceea ce imprimă acestui eveniment astral un spirit de eliberare, reformă, originalitate şi fraternitate. În ceea ce te priveşte, se deschide o perioadă propice pentru demararea unor noi proiecte care pot avea legătură cu străinii sau străinătatea. Anturajul tău este şi el vizat, poţi alege să te înconjori de oameni optimişti, inteligenţi şi sinceri.
Peşti
Luna Nouă în Săgetător se proiectează, în cazul tău, în zona carierei, a puterii şi renumelui. Cariera ta poate înflori în perioada următoare cu condiţia să ţi se ofere multă libertate, să ai mână liberă şi să implice cât mai multă muncă de teren sau delegaţii, poate chiar peste hotare. Dispui de o mare capacitate de a inova şi ai putea câştiga bani din surse avangardiste sau originale.
________________________________________________
● Dr. Nicoleta Svarlefus, astrolog, trainer spiritual, consilier transpersonal.
Realizator-prezentator al rubricii "Horoscop" din cadrul emisiunii "’Neatza cu Razvan si Dani" – Antena 1; Website: www.astrocafe.ro
________________________________________________
Citește pe Antena3.ro