x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, luni 08 aprilie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla

Horoscop zilnic, luni 08 aprilie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla

07 Apr 2013   •   21:04
Horoscop zilnic, luni 08 aprilie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla
astrolog Anca Gordin Stoica
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro 
________________________________________

Berbec
O zi în care ar trebui să fii cât mai restras şi discret în peisajul cotidian. Organismul îţi este obosit şi se pot accentua afecţiunile legate de picioare şi aparat digestiv. De evitat, pe cât posibil, consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale, pentru că foarte uşor se pot produce erori de diagnostic şi tratament. Odihneşte-te şi lasă grijile deoparte. Atenţie că eşti foarte combativ şi poţi strica relaţii bune.

Taur
Sunt posibile discuţii aprinse cu un prieten sau cu o persoană care până nu de mult te proteja şi te susţinea în demersurile tale profesionale. Emotivitatea şi subiectivitatea sunt la cote înalte, de aceea fii prudent. Evită promisiunile, deciziile majore sau semnarea documentelor de orice fel. Spre seară, relaxează-te la o plimbare alături de cineva drag. Atenţie la sănătatea capului şi aparatului uro-genital!

Gemeni
Mare zarvă se întrezăreşte astăzi în relaţiile profesionale. Sunt posibile discuţii interesante cu un şef sau cu o autoritate importantă în domeniul profesional în care activezi sau îţi doreşti să activezi. Atenţie că mentalul îţi este confuz, una se gândeşte, alta se spune şi alta se doreşte de la tine. Vorbeşte puţin, ascultă mai mult şi lasă trasarea planurilor profesionale pentru o altă perioadă mai bună.

Rac
Îmbogăţirea arsenalului tău cultural ar fi una din cele mai bune îndeletniciri astăzi. Pune-te la curent cu noutăţile din domeniul artei cinematografice, teatrale sau delectează-ţi sufletul cu vizitarea unei librării. Dacă eşti nevoit să participi la diverse secvenţe de învăţare într-un cadru instituţionalizat, ai în vedere faptul că mentalul îţi este confuz şi cu greu poţi comunica cu ceilalţi. Atenţie la imaginea ta publică!

Leu
Se pune problemă banilor şi a bunurilor pe care le deţii în comun cu alţii. Este nevoie să împarţi tot ce ai sau ce câştigi din colaborări, dacă doreşti să ai succes pe mai departe, mai ales în domeniul profesional. Găseşte un echilibru între dorinţele tale, putinţa de a câştiga mai mulţi bani şi relaţiile cu ceilalţi. Tentaţia fraudelor şi speculaţiilor este mare, dar evit-o din toate puterile.

Fecioară
Partenerul de viaţă, de afaceri sau colaboratorii te provoacă serios la discuţii nu tocmai plăcute. Comunicarea este greoaie, nemulţumirile la cote mari şi de aici se pot rupe definitiv parteneriate considerate până nu demult solide. Bine ar fi să asculţi atent ce îţi spun ceilalţi şi să vorbeşti puţin, dar la obiect. Lasă deciziile majore, promisiunile şi semnarea documentelor pentru o altă perioadă mai bună.

Balanţă
Săptămâna începe cu multă agitaţie la serviciu. Cu greu poţi desluşi ce se petrece în acest segment de viaţă. Tu munceşti corect, eşti dornic de colaborare, însă ceilalţi parcă nu te aud şi nu te văd. Organismul îţi este obosit şi se pot accentua afecţiuni deosebite ale picioarelor şi aparatului digestiv. Dozează-ţi eforturile, ocupă-te strict de îndatoririle tale şi rezervă-ţi momente de odihnă. Evită consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale!

Scorpion
Persoana iubită şi copiii îţi dau multe şi mărunte bătăi de cap astăzi. Sunt posibile dispute, însă vei constata că este de fapt un dialog al surzilor. Detaşează-te de latura afectivă a vieţii tale, deoarece confuzia şi subiectivismul sunt la cotă alarmantă. Mai bine ocupă-te de un hobby sau pregăteşte o mică petrecere surpriză pentru cei dragi. Evită declaraţiile de dragoste sau aventurile frivole.

Săgetător
Astăzi va trebui să stai de vorbă cu membrii familiei şi să te ocupi de treburile gospodăreşti. Cu toate că discuţiile vor rămâne fără un final clar, totuşi reţine ce ţi se spune şi gândeşte-te în taină la subiectele abordate. Evită deciziile majore sau planurile măreţe legate de lărgirea patrimoniului familial. Se recomandă prudenţă deosebită în spaţiul locativ, deoarece se pot produce avarii serioase, în special la instalaţiile de apă.

Capricorn
S-ar putea să pleci la drum, fie la o rudă apropiată, fie în scop profesional. Acordă atenţie detaliilor, pentru că există iz de scandal şi neînţelegeri majore. Gândirea şi comunicarea îţi sunt umbrite. Dacă studiezi sau înveţi pentru vreun examen sau vreun interviu, ar fi bine, pe cât posibil, să le amâni pentru o altă perioadă mai favorabilă. Vin multe informaţii către tine, însă nu toate îţi sunt de folos.

Vărsător
Preocupările legate de veniturile tale din munca desfăşurată zilnic ating astăzi cote mari. Eşti nemulţumit, pentru că de fapt nu înţelegi ce se petrece în sectorul tău financiar. Traversăm o perioadă confuză, în care iluzia câştigurilor uşoare îţi poate crea neplăceri serioase pe termen lung. Munceşte corect, însă ai grijă şi dozează-ţi eforturile. Energia vitală este joasă şi de aici ai un randament scăzut în toate treburile cotidiene.

Peşti
Foarte multe toane demonstrezi astăzi. Ba ai chef de tot şi toate, ba te răzgândeşti. Recomandabil este să îţi canalizezi energia către plimbări în aer liber, exerciţii fizice uşoare sau către hoinărit prin magazine, însă fără să cheltuieşti prea mulţi bani. Relaţiile cu ceilalţi sunt deficitare şi rişti să strici unele bune. Relaxează-te, detaşează-te de problemele celorlalţi şi ocupă-te doar de tine. Sunt momente pasagere, pe care le poţi depăşi cu puţin efort şi bunăvoinţă.

×
Subiecte în articol: horoscop zilnic