_____________________
Berbec
O zi în care este posibil să se încheie un ciclu în ceea ce priveşte persoana/persoanele cu care faci echipă. Cu alte cuvinte, este posibil să plece din viaţa ta persoanele care şi-au încheiat misiunea în privinţa ta. Este posibil şi un divorţ, o ruptură. În cazul eventualelor probleme legale, nu uita că pe măsură ce te grăbeşti, cu atât mai puţine vei rezolva.
Taur
Sunt posibile momente dificile la locul de muncă ori în mediul în care îţi petreci cea mai mare parte a zilei. Nu este o zi în care să te poţi manifesta după bunul plac. Este posibil să primeşti o sumă de bani, de unde te aştepţi mai puţin, însă este posibil că şi tentaţia de a-i cheltui pe lucruri mai mult sau mai puţin importante să fie mare. Caută noi modalităţi de a economisi aceşti bani.
Gemeni
Se pare că toanele tale nu sunt deloc de bun augur, în ceea ce priveşte familia ta. Deşi ştii foarte bine care îţi sunt limitele, deşi ştii foarte bine ce simţi în legătură cu ceea ce ţi se întâmplă, este bine să rămâi conştient de limitele tale şi să încerci să nu exagerezi. Rămâi atent şi nu te lăsa pradă tentaţiilor. Concentrează-te pe un singur obiectiv, astfel, reuşind să avansezi mai mult decât îţi imaginai.
Rac
Evită exagerările în ceea ce priveşte membrii familiei tale sau chiar casa ta. Cât de curând, situaţia care acum pare neplăcută se va schimba în avantajul tău, condiţia fiind aceea de a nu te lăsa pradă disperării sau orgoliului. Se accentuează dorinţa de a schimba casa în care locuieşti. Un pic cam agitat şi nehotărât astăzi, laşi senzaţia că eşti aerian şi mai calm decât eşti în realitate.
Leu
Ai parte de încheierea unui ciclu în ceea ce priveşte planul mental. Începi a vedea tot ceea ce ţi se întâmplă cu alţi ochi, din altă perspectivă. Evită a-ţi face planuri de viitor în cazul în care înfăptuirea acestora depinde de persoane sus-puse. Este de preferat să îţi dezvolţi mai multe planuri de rezervă, în cazul în care cele pe care deja le ai nu funcţionează.
Fecioara
O zi în care atât falimentul, cât şi sfârşitul datoriilor poate să fie posibil, în ceea ce te priveşte. Este posibil a descoperi secretul în ceea ce priveşte economisirea banilor, acum; la fel, este posibilă obţinerea unei refinanţări, în cazul în care eşti interesat de aşa ceva. Posibil a-ţi schimba modul de a vedea/înţelege ceea ce se întâmplă. O zi în care trebuie să eviţi discuţiile aprinse cu superiorii tăi.
Balanţă
Dacă ai de gând să iei decizii radicale, ia în calcul faptul că orice context în care te afli se poate schimba de la o secundă la alta, de mai multe ori într-o perioadă scurtă de timp. O zi în care trebuie să te adaptezi situaţiilor de moment, nicidecum ordinii de zi, stabilită iniţial. A fi spontan reprezintă cel mai mare avantaj pe care îl poţi avea astăzi, spre deosebire de ceilalţi.
Scorpion
Simţi nevoia de schimbare, o schimbare radicală, asemeni unei renaşteri. Tipic ţie, de altfel, unul dintre atuurile tale personale. Te eliberezi dintr-o închisoare psihică (autoimpusă) cu ajutorul persoanelor cu care intri în contact astăzi persoane pe care, probabil, dacă astăzi le-ai întâlnit pentru prima dată, se poate să nu mai apară vreodată în viaţa ta. Fii maleabil şi ascultă-ţi intuiţia.
Săgetător
O zi agitată, o zi în care ţi se pare că haosul pune stăpânire pe mediul în care te afli. Cei din jurul tău par a avea o atitudine schimbătoare, se răzgândesc mai des decât este cazul şi se manifestă în consecinţă. Haotic. Se poate să existe relaţii care să se sfârşească, relaţii care nu îţi mai sunt de folos. Încearcă, totuşi, să afli dacă nu cumva chiar tu eşti de vină pentru acest rezultat.
Capricorn
Se simte o schimbare, se întrevede o nouă cale pentru tine, în special în ceea ce priveşte cariera. Ai nevoie să te dezvolţi, ai nevoie să creşti mai ales spiritual ori acest lucru trebuie să înceapă de undeva. Se pare că astăzi primeşti destul de multe semne, în anturajul tău, legate de acest subiect. O zi în care viciile îţi pot face foarte mult rău. Se poate ca schimbările de care ai parte să fie de natură karmică.
Vărsător
O nouă “eră” spirituală îşi face simţită prezenţa în viaţa ta. Descoperi noi faţete ale cubului, priveşti lucrurile dintr-o perspectivă diferită, ceea ce nu poate fi decât bine. Cu toate acestea, concentrează-te pe ceea ce ai de făcut, deoarece este o zi în care poţi fi foarte uşor distras de la ceea ce este cu adevărat important pentru ţine.
Peşti
Se poate ca astăzi să intervină probleme legate de taxe, impozite, rate de plată sau datorii. Este posibil să auzi veşti legate de sfârşitul unui proiect, în realizarea căruia erai implicat. Pe de altă parte, nu te baza pe informaţiile care îţi parvin sub formă de flash-uri mentale, căci ar putea ca astăzi acestea să fie mult prea subtile pentru a fi descifrate cu energia de care dispui. Nu lua decizii importante astăzi.
Astrolog Alina Cârciumărescu
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
________________________________________
Vrei un horoscop personalizat? Click aici!
Citește pe Antena3.ro