x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, marţi 23 aprilie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla

Horoscop zilnic, marţi 23 aprilie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla

22 Apr 2013   •   20:45
Horoscop zilnic, marţi 23 aprilie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla

 astrolog Alina Cârciumărescu
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro 
________________________________________







Berbec
Probabil că stresul din prima parte a zilei te face să îţi doreşti luna de pe cer, aici şi acum, iar în cea de-a doua parte a zilei, acest gen de doleanţe să nu îţi dea pace. În ceea ce priveşte locul de muncă însă, colaborarea cu ceilalţi este vitală pentru bunul mers al lucrurilor. O zi excelentă pentru a-ţi comunica ideile, pentru a scrie şi edita documente şi pentru observaţii pertinente. Dedică-ţi timpul perfecţionării.

Taur
Deşi ai tendinţa de a stărui cu îndârjire asupra unor aspecte ale vieţii pe care nu le vrei schimbate sub nici o formă, s-ar putea ca – cel puţin în a doua parte a zilei – să ai surpriza de a observa că lucrurile vor lua o întorsătură cel puţin benefică în ceea ce te priveşte. Motiv pentru care ar fi bine dacă ai lăsa garda jos şi ai asculta şi ceea ce au de spus ceilalţi. Contracarează migrenele şi durerile din zona lombară practicând sportul preferat.

Gemeni
 Poţi convinge pe oricine astăzi, indiferent ce ai de spus. Mai ales în a doua parte a zilei, când arta de a determina un auditoriu să îţi acorde credit, prin măiestria argumentaţiei, îşi va fi găsit suportul astral oportun. Iei decizii cu o repeziciune care ar face invidios chiar şi pe cel mai feroce animal de pradă. Nu exagera cu indulgenţă însă, mai ales în ceea ce priveşte propria-ţi persoană.

Rac
Ar fi mai bine dacă ai putea să îţi petreci prima parte a zilei în solitudine, preocupat fiind doar de propria-ţi stare de bine şi armonie interioară. Adună-ţi puterile, pentru că în a doua parte a zilei atenţia îţi va fi îndreptată asupra căminului, a familiei şi – posibil – a tatălui. Este o perioadă propice rezolvărilor pe cale amiabilă a conflictelor ori pentru a-ţi reamenaja ambientul.

Leu
 Nu te mai chinui să obţii securitatea materială, cel puţin nu în prima parte a zilei – sorţii de izbândă nu se întrevăd. Direcţionează-ţi atenţia şi energia către a comunica mai uşor cu cei din jurul tău, deoarece, în a doua parte a zilei, pe lângă că vei fi asaltat de veşti şi informaţii, ai şansa de a întâmpina schimbări bruşte de situaţie, contradicţii şi nepotriviri între idei şi fapte fiind posibile.

Fecioară
Nu lua decizii în prima parte a zilei; nu te pronunţa asupra chestiunilor care implică locul de muncă şi nu te lăsa impresionat de ceea ce observi, în schimb, pregăteşte-te pentru a întâmpina schimbări de situaţie în ceea ce priveşte siguranţa oferită de posesiunile comune (fie că este vorba despre cele ale partenerului/partenerei de viaţă, fie că este vorba despre cele ale persoanelor cu care te-ai asociat în afaceri). Este posibil a munci mai mult decât de obicei, poate chiar contracronometru.

Balanţă
 Se poate ca în a doua parte a zilei stările neplăcute, toanele şi o dispoziţie capricioasă să te facă, dacă nu indezirabil, cel puţin de evitat de cei din jur. Indicat este să ţii în frâu toate aceste porniri, mai ales şi pentru că sunt posibile întâlniri cu oameni care îţi pot schimba destinul, oameni care nu ar trebui dezamăgiţi. Este o zi în care ai putea învăţa foarte multe lucruri noi de la cei erudiţi.

Scorpion
 O zi în care este indicat să fii sincer cu tine însuţi; să meditezi asupra lucrurilor care îţi fac viaţa un calvar şi să încerci a le elimina. Definitiv. Încearcă să nu îţi mai cheltuieşti energia inutil, spre exemplu încercând să controlezi ceea ce se gândeşte despre tine. Rămâi în expectativă şi evită a te juca astfel cu mintea celorlalţi. Nehotărârea nu este de bun augur acum, aşa că indicat este să meditezi mai mult asupra planurilor de viitor.

Săgetător
Nu mai aştepta recunoaşterea din partea celorlalţi în zadar. În schimb, concentrează-ţi eforturile pentru a restabili controlul asupra propriilor finanţe. Ceea ce presupune evitarea cheltuielilor inutile sau de dragul de a cheltui. Dorinţa de a aparţine unui grup sau de a fi acceptat într-un anume colectiv poate apărea acum, însă important este să îţi exprimi în continuare individualitatea, chiar dacă acest lucru presupune încălcarea cutumelor.

Capricorn
S-a terminat cu joaca, deocamdată. Limitele, barierele au fost eliminate pentru o scurtă perioadă, destul cât să visezi cu ochii deschişi şi să poţi materializa ideile accesate. Începând cu cea de-a doua parte a zilei de astăzi este momentul să investeşti în propria imagine, muncind cu drag şi dedicaţie pentru a obţine recunoaşterea de care ai nevoie. Evită conflictele cu persoanele de sex feminin.

Vărsător
 Dacă în prima parte a zilei încă îţi este greu să te detaşezi de problemele a căror cauza este de natură materială, în a doua parte a zilei te încântă ideea de a-ţi programa şi planifica expansiunea. Ai şansa de a îndepărta cu uşurinţă circumstanţele care îţi blochează exuberanţa, iar motivaţia şi bucuria de a trăi se vor regăsi în noul mod de abordare a contextului actual.

Peşti
 Confruntările cu persoană iubită, partenerul/parteneră de viaţă sau cu asociaţii tăi sunt posibile în prima parte a zilei. Atent la felul în care arăţi şi la modul în care te prezinţi în faţa celorlalţi, poţi manipula foarte uşor percepţia acestora despre tine. Este important să fii în continuare diplomat în exprimare şi să îţi implementezi cu atenţie conceptele personale, în special în a doua parte a zilei. Nu încercă să-ţi impui cu orice preţ părerile.




________________________________________

Vrei un horoscop personalizat? Click aici! 


×
Subiecte în articol: horoscop zilnic