x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, marţi 3 decembrie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla

Horoscop zilnic, marţi 3 decembrie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla

02 Dec 2013   •   21:10
Horoscop zilnic, marţi 3 decembrie 2013. Vezi ce ţi se va întâmpla


_____________________

Berbec
Astăzi ai lumea la picioare. Vântul îţi suflă-n pânze cu delicateţe, dându-ţi şansă să observi peisajele, navigând, în acelaşi timp, în linişte. Echipajul este format din cei care apar din neant şi te ajută când nici nu te aştepţi. Acceptă ajutorul primit, nu te lăsa mânat de o mândrie nepotrivită. Este o zi superbă, din punct de vedere astral, în special a două jumătate a acesteia.

Taur
O zi potrivită pentru a învăţa de la cei din jurul tău. Orice informaţie pe care o primeşti conţine un sâmbure de cunoaştere, cunoaştere potrivită situaţiei tale actuale. Pe de altă parte, a-ţi împărtăşi ideile cu cei din jur nu ţi se pare de bun augur. În prima parte a zilei, include persoana iubita în planurile tale de viitor, căci insipraţia nu te părăseşte.

Gemeni
Interesat de parteneriatul ideal, atunci când vine vorba despre sentimente şi echipa perfectă, îţi dedici astăzi toate resursele în încercarea de a găsi această persoană. Pentru acei nativi ai semnului care se află pe drumul ales cu inima, este posibil ca această persoană deja să fi apărut în viaţă lor. O zi frumoasă, o zi în care începuturile au şansa de a da naştere unei noi vieţi.

Rac
Astăzi ai putea să găseşti răspunsuri clare în ceea ce priveşte problemele legate de carieră şi de evoluţia personală pe care o ai. Deşi afişezi o atitudine pozitivă la locul de muncă, tu însuţi fiind foarte fericit, există şansa să îi conduci pe cei din jur pe un drum greşit, fără a avea această intenţie. Nu ezita să ceri ajutor sau sfaturi atunci când nu ştii încotro să te îndrepţi.

Leu
A nu uita de angajamentele făcute până acum reprezintă un mare succes personal, în cazul în care reuşeşti să faci acest lucru. Concentrează-te pe ducerea la bun sfârşit a activităţilor deja începute. Ai senzaţia că, prin intermediul bunelor intenţii, poţi depăşi orice obstacol. Ceea ce se va şi întâmpla, la sfârşitul acestei zile, mai ales, deşi obţinerea unor rezultate concrete nu este scopul tău principal…

Fecioara
Ar fi mai bine dacă astăzi te-ai concentra pe informaţiile care reprezintă veşti bune, mai degrabă decât pe acele lucruri care îţi fac viaţa amară. Pe de altă parte, încearcă să găseşti echilibrul interior, căci Luna Nouă te încurajează să visezi la lucruri măreţe, mai degrabă decât să îţi permită a fi fericit în analizarea detaliilor, aşa cum erai tu obişnuit… Fii moderat în decizii.

Balanţă
Ideile le descoperi ca urmare a discuţiilor pe care le ai cu cei din jur. Nici prin gând nu îţi trece câte lucruri frumoase poţi afla prin intermediul conversaţiilor cu aceştia. Abia spre seară reuşeşti să te relaxezi, eventual în compania unor prieteni de departe. Chiar dacă întreaga zi poate părea gălăgioasă şi agitată, savureaz-o, căci nu curând te vei mai întâlni cu posibilitatea unei comunicări atât de facile cu cei din jur.

Scorpion
Ai parte de o atmosferă destul de încărcată, se pare. Ziua de astăzi pare rezervată studiului aprofundat, căci pentru tine adevăratele valori constau în bogăţia interioară şi abia apoi devin tributare bunăstării materiale. Cu toate acestea, a fi econom reprezintă cea mai bună atitudine pe care o poţi avea. Nu îţi subestima prietenii pe care îi ai, sunt singurii care îţi pot oferi o mână de ajutor.

Săgetător
Astăzi eşti “pe val”. Te simţi imbatabil – şi poate chiar şi eşti, căci norocul providenţial de care dispui, unanim recunoscut, va fi în preajma ta şi astăzi, dezlegându-ţi cărările. Totuşi, în loc să-ţi contruieşti întregul viitor pe un vis de mărire, asigură-te că felul în care acţionezi pentru a-ţi atinge scopurile este potrivit contextului actual. Îmbină imaginaţia cu munca susţinută.

Capricorn
Integritatea ta pare mai importantă decât în oricare altă zi, astăzi. Şi acţionezi în consecinţă. Încuranjându-i şi pe alţii să îţi urmeze exemplul, urmărindu-ţi viziunile personale asupra vieţii, este tot un act binevoitor. Nu urma turma doar pentru a nu fi diferit de cei din jur. Eşti singurul de care depinde propriul tău destin – dacă mai era nevoie să ştii asta.

Vărsător
De mult timp nu ai mai fost atât de vesel. Cei din jur – în special prietenii – remarcă acest lucru. Cu toate acestea, a rămâne concentrat asupra obiectivelor pe care trebuie să le îndeplineşti reprezintă o obligativitate. Nu permite tentaţiilor să te facă să renunţi, ba mai mult, nu le permite nici măcar să te facă să încetineşti ritmul. Vei avea destul timp pentru relaxare, însă ceva mai târziu.

Peşti
În continuare, sectorul vieţii tale păstrat pe primul loc ca importanţă rămâne cariera. Iar astăzi, ceea ce te interesează cel mai mult este exact modul prin care poţi obţine cu uşurinţă recunoaşterea socială, unanimă. Cu toate acestea, ziua de astăzi nu este potrivită pentru a lua decizii finale legate de locul tău de muncă sau de evoluţia pe care o doreşti.

Astrolog Alina Cârciumărescu
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro

________________________________________


×