În cursul acestei zile ai putea intra în graţiile unui protector, puternic, influent şi dornic să te sprijine în evoluţia ta personală ori să avansezi în cadrul organizaţiei din care faci parte. După prânz este posibil să arunci un ochi scrutător în buget, pentru a-ţi evalua situaţia financiară, căci ţi s-ar putea activa unele pofte sau dorinţe, dar nu exagera la cumpărături.
Taur
De dimineaţă ai putea simţi să îţi încarci bateriile prin meditaţie sau rugăciune. Nu îţi place să te faci remarcat şi cu greu ieşi din carapacea ta când eşti chemat la raport de un şef. După-amiază devii mai dezinvolt, extrovertit şi începi să relaţionezi cu cei din jurul tău. Devii chiar perocupat de imaginea ta în lume şi îţi foloseşti farmecele pentru a cuceri anturajul.
Gemeni
Tu începi ziua plin de vervă. Îţi mobilizezi prietenii sau anturajul în direcţia dorinţelor tale. Dacă aveai planuri de călătorie în străinătate, ele s-ar putea reconfigura datorită unor situaţii apărute la locul de muncă. În a doua jumătate a zilei devii mult mai discret, eşti înclinat către meditaţie şi introspecţie în izolare. Timpul petrecut cu tine însuţi s-ar putea dovedi valoros.
Rac
În ceea ce te priveşte, tu ai putea fi împuternicit să gestionezi o sumă importantă de bani, poate chiar să coordonezi afacerile unui investitor. Dacă ai aplicat pentru un credit sau finanţare, poţi primi acces la bani. Prietenii sau apropiaţii te admiră pentru viziunea ta asupra vieţii, pentru modul în care crezi în idealurile tale şi continui să le susţii până la realizare.
Leu
În cursul dimineţii ai o atitudine destul de rigidă, te încrezi foarte tare în ideile şi în modul tău de a face lucrurile şi nu prea te abaţi de la calea ta. Ai putea pune bazele unui parteneriat profesional foarte important pentru tine şi cu un potenţial semnificativ. În a doua jumătate a zilei devii preocupat de evoluţia şi recunoaşterea ta socială. Poţi primi un dar frumos.
Fecioară
Dimineaţa o poţi dedica gestionării finanţelor celorlalţi, activitate în care îţi implici cu succes colegii sau subordonaţii. După prânz te preocupă mai mult elevarea ta spirituală sau intelectuală. Îţi place să îţi extinzi viziunea asupra vieţii prin studiu sau cauţi să îţi extinzi conştiinţa prin rugăciune. Partenerul de viaţă te susţine într-un mod cald şi romantic.
Balanţă
De dimineaţă îţi place să mergi în tandem, braţ la braţ cu partenerul tău de viaţă, care simţi că te apreciază şi te susţine cu tărie în activităţile tale. După prânz ai putea fi investit să gestionezi finanţele cuiva, activitate pentru care dispui de multă intuiţie şi fler. Ai putea culege roadele financiare ale unei activităţi profesionale, prestate în colaborare.
Scorpion
Tu începi ziua în forţă, roboteşti pe la locul de muncă pentru a-ţi pune treburile în ordine. Cineva din familiei, partenerul de viaţă sau un bărbat te poate degreva de unele activităţi de rutină, sprijin care ţi-ar putea aduce mult confort. După prânz îţi concentrezi atenţia asupra partenerului de viaţă. Ai putea fi uşor cucerit de gesturile romantice ale persoanei iubite.
Săgetător
Tu începi ziua destul de relaxat, te mişti în ritmul tău şi găseşti tot felul de soluţii ingenioase în trafic pentru a ajunge la birou la timp. Te remarci prin modul hotărât de a comunica şi negocia. În a doua jumătate a zilei eşti foarte practic, cauţi şi găseşti soluţii concrete la problemele de rutină pe care le ai de gestionat. Cineva din familie îţi face o surpriză plăcută.
Capricorn
În prima jumătate a zilei manifeşti o fire foarte independentă faţă de familie sau de mediul social în care trăieşti. Eşti destul de individualist, ai mare încredere în forţele proprii şi nu îţi prea poate sta nimic în cale. După prânz devii mai deschis către persoana iubită sau către plăcerile senzuale. Ai un auz foarte fin şi te-ai putea relaxa ascultând muzică sau chiar cântând.
Vărsător
De dimineaţă, mentalul tău este foarte activ. Probabil devorezi presă, din curiozitatea de a afla ce se mai întâmplă în lume şi a te pune la curent cu ultimele ştiri. În a doua jumătate a zilei ţi-ai putea propune să le dovedeşti apropiaţilor cât de mult preţuieşti casa şi familia. Îţi plac confortul, armonia, buna înţelegere în sânul familiei şi chiar ai putea avea parte de ele.
Peşti
Tu începi ziua plin de energie, nu pleci de acasă până când nu îţi numeri banii, dar concluzia este una îmbucurătoare, căci azi reuşeşti să atragi toate resursele de care ai nevoie. A doua jumătate a zilei pare să o petreci în lumea ideilor. Îţi plac soluţiile concrete şi, dacă cineva îţi dă un sfat, atunci îţi place să fie clar, concis şi cât mai simplu de implementat în viaţa ta.
________________________________________________
● Dr. Nicoleta Svarlefus, astrolog, trainer spiritual, consilier transpersonal.
Website: www.astrocafe.ro
________________________________________________
Citește pe Antena3.ro