Luna mai poposeşte şi astăzi în zodia Racului, punându-şi amprenta energetică asupra sufletului tău, a familiei şi a ataşamentului faţă de cămin. Ai putea fi copleşit de emoţii, pe care le manifeşti cu stângăcie sau reţinere. Probabil laşi impresia unui om introvertit, cu toane, dar pregăteşte-te de week-end, relaxează-te şi dedică-te activităţilor gospodăreşti.
Taur
Astăzi eşti mult mai reţinut în ceea ce priveşte comunicarea, împărtăşirea adevăratelor intenţii sau gânduri. Ai putea avea tendinţa de a te plânge de lipsa banilor sau de neajunsuri. Fii recunoscător pentru ceea ce ai, priveşte cu încredere spre viitor căci gândurile s-ar putea materializa surprinzător de repede. Fii riguros cu toate resusele de care dispui.
Gemeni
În această zi, principala ta preocupare pare să o constituie îmbunătăţirea situaţiei materiale şi financiare, creşterea prosperităţii şi securizarea zilei de mâine. Ai putea intra în posesia unei sume de bani, pe care cel mai probabil alegi să îi pui deoparte. Îţi recomand să priveşti cu atenţie la modul în care munceşti, cum îţi investeşti energia şi poate găseşti noi soluţii.
Rac
Şi astăzi, Luna este găzduită de zodia ta, potenţându-ţi empatia, căldura şi generozitatea cu care îţi întâmpini cunoştinţele şi apropiaţii. Manifeşti o fire foarte amabilă, săritoare, dar pe alocuri ai tendinţa de a exagera cu într-ajutorarea. Eşti uşor impresionabil de situaţiile delicate de viaţă, iar în cazul în care te regăseşti în acea experienţă, nimic nu te poate opri să sari în ajutor.
Leu
Tu eşti foarte retras astăzi, preferi să petreci cât mai mult timp în solitudine, cufundat în gândurile şi în conştiinţa ta. Eşti destul de melancolic, uşor pesimist sau temător şi nu ai prea multă încredere în oameni. Te-ai putea simţi nedreptăţit de rezultatele unei colaborări, fie îţi revendici cu dificultate drepturile financiare, ori întregul proiect este sub aşteptările tale.
Fecioară
Prin felul tău de a fi, astăzi ai tendinţa de a-ţi investi atenţia şi energia în situaţiile de viaţă ale prietenilor sau ale celor din jurul tău. Cauţi să te faci util prin orice mijloace, oferi o mână de ajutor la nevoie, o vorbă bună, cert este că te arăţi un prieten săritor, de nădejde şi prezent pentru oricine te solicită. Alocă-ţi timp şi pentru tine, fii blând şi atent cu partenerul de viaţă.
Balanţa
În cursul acestei zile eşti destul de comod, cauţi confortul, stabilitatea şi armonia. La locul de muncă preferi raporturile călduroase, familiare, cauţi protecţia şefilor şi a colaboratorilor. Dacă aveai planuri de călătorie în străinătate, legate de agrement sau poate de studiu, ele s-ar putea reconfigura sau amâna datorită unor situaţii legate de sănătate sau de treburile de la serviciu.
Scorpion
Astăzi faci planuri de viitor, care implică probabil familia şi apropiaţii. Ai putea pune la cale o călătorie în străinătate, cu scopul de a împărtăşi familiei şi copiilor din cultura şi înţelepciunea universală. Rezumă-te la a visa şi a construi călătoria în imaginaţia ta, căci azi nu este o zi propice începerii unor activităţi de anvergură. Cheltuieli neaşteptate se pot ivi astăzi.
Săgetător
Energia acestei zile îţi intensifică gustul pentru mistere şi ocult, dispui de o intuiţie grozavă, pe care îţi recomand să o urmezi, în special în ce priveşte resursele partenerului. Această zi este propice pentru meditaţie sau activităţi de elevare a sufletului, primeşte mesajele care vin către tine şi poţi chiar să le notezi şi să te laşi inspirat de mersul natural al vieţii în implementarea lor.
Capricorn
Melancolia, emotivitatea şi romantismul tău sunt cu uşurinţă resimţite de partenerul de viaţă. Probabil că astăzi ai tendinţa de a gravita în jurul persoanei iubite căutându-i atenţia prin gesturi calde sau prin surprize culinare. La locul de muncă volumul de muncă este foarte mare, evenimentele se precipită şi atmosfera poate fi destul de încordată. Fii atent la măsură.
Vărsător
Luna are astăzi un mers aparent în “gol” şi se proiectează, în cazul tău, în sectorul muncii, al modului în care îţi gestionezi activităţile cotidiene. Nu porni la drum cu prea mare elan, căci proiectele avansează lent în cursul acestei zile şi rezultatele s-ar putea să nu se ridice la nivelul efortului investit. Dedică-te activităţilor casnice, gospodăreşti şi munceşte într-un ritm domol.
Peşti
Azi eşti foarte lipicios, ataşat nevoie mare de persoana iubită şi de copii. Cauţi cu multă insistentă gesturi de iubire şi apreciere. Copiii se simt în siguranţă în compania ta şi ai tendinţa de a-i răsfăţa dincolo de orice limită. Eşti extrem de idealist, îţi aperi visurile cu fanatism şi o faci în special în cadrul familiei sau în raport cu prietenii apropiaţi. Permite-le şi celorlalţi să vorbească.
________________________________________________
● astrolog Corina Bădescu
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
________________________________________________
Citește pe Antena3.ro