Sensibilitatea şi emotivitatea ar putea pune stăpânire pe tine în această zi. Gestionează-ţi cu mult tact emoţiile, căci ai putea avea tendinţa de a lua lucrurile personal şi de a te închide în propria-ţi carapace. Fii diplomat în relaţia cu şefii sau autorităţile, căci ai tendinţa de a-ţi lua o mască de om agresiv. Opozanţii tăi sunt foarte puternici, iar conflictele ţi-ar putea aduce prejudicii.
Taur
Tu eşti destul de reţinut în exprimare, dar eşti foarte senzitiv şi poţi intui gândurile celor cu care intri în contact. Eşti destul de suspicios legat de intenţiile acestora, dar nu te grăbi să judeci oamenii ori să le pui etichete, căci toate acestea s-ar putea întoarce împotriva ta. Tine-ţi sub control orgoliul şi filtrează-ţi cuvintele înainte de a le da frâu liber.
Gemeni
Cu cât te concentrezi mai tare pe bani şi hrăneşti ideea că nu ai suficient, parcă cu atât mai tare banii se îndepărtează de tine. Ai putea manifesta o fire îngrijorată în ceea ce priveşte ziua de mâine. Continuă să munceşti cu seriozitate, responsabilitate, plăcere şi lasă banii să vină către tineca rezultat al efortului depus, şi nu ca un scop în sine. Fii moderat la cumpărături!
Rac
Ţie, această zi ţi-ar putea aduce încercări pe plan relaţional, care s-ar putea concretiza prin răbufniri emoţionale. Respiră profund când te simţi încordat şi rămâi ancorat în prezent, fără a aduce pe tapet reproşuri sau răni mai vechi. Păstrează-ţi încrederea în oameni, dar şi în abilitatea ta de fin psiholog, manifestă compasiune şi iubire pentru cei din jurul tău.
Leu
Astăzi ai tendinţa de a te izola, de a acţiona discret, fără a atrage prea multe priviri asupra ta. Cu toate acestea, colegii de muncă sau subordonaţii ţi-ar putea stârni unele suspiciuni şi ai putea simţi să îi controlezi pentru a le evalua munca sau implicarea. Respectă spaţiul personal al celorlalţi, acordă-le libertatea de a alege şi de a se manifesta aşa cum simt.
Fecioară
Tu acorzi multă atenţie, importanţă şi energie prietenilor şi activităţilor de socializare. Te manifeşti ca un prieten cald, generos, protector dar în acelaşi timp ai tendinţa de a exagera sau de a sufoca prin gesturile tale. În relaţia de cuplu s-ar putea naşte discuţii în contradictoriu, pornind de la gelozii sau suspiciuni ce arputea fi lipsite de o bază reală.
Balanţă
Astăzi se anunţă evenimente pe axa carieră – familie. Ai tendinţa de a-ţi evalua rădăcinile şi conexiunile pe care ai reuşit să le legi pe parcursul carierei şi a evoluţiei tale profesionale. Cauţi siguranţa şi confortul stabilităţii în ceea ce priveşte locul de muncă. Sursele de câştig financiar sunt în proces de reconfigurare. Nu duce cu tine acasă problemele de serviciu.
Scorpion
În cazul tău, această zi te inspiră către cercetări intelectuale şi spirituale. Te-ai putea confrunta cu frustrarea cum că nu ştii suficient şi poţi alege să te înscrii la cursuri practice, care să aibă impact benefic şi asupra vieţii de familie. Oscilezi între informaţii şi nu prea ştii ce să alegi. Relaţia cu fraţii ar putea fi destul de încordată, căci ai tendinţa de a da sfaturi nesolicitate.
Săgetător
Sub influenţa tranzitelor astrale de azi tu eşti foarte atras de misticism şi ocult. Dispui de o intuiţie prolifică pe care ai putea-o direcţiona înspre găsirea de talente şi calităţi care, exploatate, să îţi aducă noi surse de câştig financiar. Te preocupă mult partea materială şi financiară, gândeşti tot felul de strategii şi nu mai ai răbdare în revendicarea veniturilor datorate.
Capricorn
În ceea ce te priveşte, astăzi rămâi atent la oamenii din jurul tău şi la relaţiile pe care le stabileşti cu ei. Te remarci ca un partener extrem de generos, blând şi iubitor. Totuşi ai o voinţă foarte puternică, eşti foarte încăpăţânat şi ai putea manifesta un spirit de “salvator” care sare în ajutorul tuturor. Aşteaptă mai întâi să ţi se solicite sprijinul, pentru a nu agresa.
Vărsător
Astăzi eşti foarte concentrat pe relaţiile cu colegii de muncă şi cu subordonaţii, pe care îi resimţi ca pe o familie extinsă. Ai tendinţa de a-i cocoloşi pe cei din jurul tău şi ai putea chiar să te încarci cu sarcini suplimentare de serviciu pentru a face pe plac. Cineva din apropiere, poate chiar o femeie, nu are cele mai bune intenţii, aşa că fii precaut.
Peşti
Sub influenţa tranzitelor astrale de astăzi, tu eşti foarte creativ, iubitor şi dornic de jocuri delicate, educative cu copiii. Poate îţi vin în minte jocuri din copilărie pe care le poţi împărtăşi celor dragi. Poţi atrage situaţii prin care te-ai putea simţi dezaprobat de cineva din anturaj. Nu te lăsa descurajat şi evită compania celor care te demoralizează.
Citește pe Antena3.ro