x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Luna Nouă din Martie 2021, perfectă pentru un nou început

Luna Nouă din Martie 2021, perfectă pentru un nou început

de Moira Dună    |    09 Mar 2021   •   14:13
Luna Nouă din Martie 2021, perfectă pentru un nou început
Sursa foto: Hepta

Sfârșiturile sunt urmate întotdeauna de începuturi și acestea sunt, cu siguranță, aduse de vibrația Lunii Noi din 13 martie 2021. Acum are loc sfârșitul unui ciclu care ne va deschide calea spre un alt drum, scrie bustle.com.

Resetarea din această perioadă are loc pe tărâmul apos al Peștilor, așa că vom înota cu toții în sentimentalism și ne vom pierde în ceața visătoare a imaginației noastre, ceea ce înseamnă un moment excelent pentru exprimarea emoțiilor prin artă, muzică sau poezie.

Această Lună Nouă face parte, de asemenea, dintr-o puternică adunare de planete în Pești, deoarece Soarele, Luna, Venus și Neptun se vor afla la doar câteva grade unele de altele, amplificând puterea acestui semn de apă. Ne cere astfel să acordăm atenție sentimentelor noastre și să privim viața cu o anumită doză de idealism, romantism și vis. În timp ce ne pregătim să încheiem sezonul rece de iarnă și să primim zilele strălucitoare de primăvară, Luna Nouă din Pești ne aduce într-o stare sufletească profund spirituală. Deși s-ar putea să nu fie o energie utilă pentru stabilirea unor obiective tangibile, va schimba jocurile și ne va pune în legătură cu fanteziile noastre. 

Berbec (21 martie - 19 aprilie)

Stabilește-ți câteva obiective spirituale sub această Lună Nouă. Începe prin a te întreba ce te face să te simțiți interconectat cu aspectele mistice ale vieții. Poate că asta presupune să practici ritualuri cu cristale, să asculți o slujbă religioasă sau, pur și simplu, să te plimbi în natură. 

Taur (20 aprilie - 20 mai)

Luna Nouă îți accentuează latura altruistă, așa că este momentul ideal să te implici într-o problemă de justiție socială, cu care empatizezi Dacă nu vrei să te alături unui grup sau unei acțiuni de voluntariat, atunci ajută pe cineva. O simplă favoare acordată unei persoane necunoscute este suficientă.

Gemeni (21 mai - 20 iunie)

Luna Nouă îți aduce un nou început în carieră. Prin urmare, fii atent dacă gândurile tale sunt ancorate în prezent pentru a-ți îndeplini obiectivele legate de profesie. Dacă da, acum este momentul să valorifici energia pe care o ai. Dar dacă nu, atunci imaginează-ți cum arată pentru tine locul de muncă ideal și fă pași mici în direcția potrivită.

Rac (21 iunie - 22 iulie)

Orice este posibil sub această Lună Nouă. Deci, în loc să-ți faci griji cu privire la toate detaliile complicate ale planurilor tale, lasă-te purtat de inspirație  și vizualizează-ți obiectivele, fără niciun fel de limite. Uită de ceea ce este practic sau logic. Pur și simplu acordă-ți șansa de a crede în visele tale și urmărește cum încep să devină realitate.

Leu (23 iulie - 22 august)

Această Lună Nouă te duce într-o călătorie personală de transformare. Energia ei emoțională te pune în legătură profundă cu sentimentele tale, așa că va deveni important pentru tine să te înconjori de oameni în care ai încredere și cu care te simți confortabil, mai ales când ești vulnerabil. Crează-ți un spațiu în care să fii tu, cel adevărat, să-ți dezvălui sufletul și să-ți explorezi și latura negativă. Așa vei începe să renunți la ascunzișuri și să devii o persoană autentică. 

Fecioară (23 aug. - 22 sept.)

Un nou ciclu de relații începe pentru tine și ai ocazia să renunți la zidurile pe care le-ai construit în jurul inimii. Ascunderea adevăratelor sentimente pe care le ai față de persoanele din jur, nu au folosit nimănui. Legăturile tale sunt transcedentale așa că, fie intri înapoi, în carapacea ta, fie ieși în lume și faci loc pentru lucruri reale. 

Balanță (23 septembrie - 22 octombrie)

Rezistă dorinței de a-ți reînnoi lista de sarcini și crează-ți o rutină de autoîngrijire. Fă-ți timp să visezi, să te răsfeți, să te bucuri de viață. Folosește această vibrație pentru a te ocupa de propria ta persoană.

Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)

Totul vine pe trandafiri sub această Lună Nouă, așa că dă-i părții tale jucăușe șansa de a străluci. Este momentul perfect pentru a începe un proiect pe care ți l-ai dorit mereu, pentru a flirta sau pentru a te dedica unui hobby care te va ajuta să-ți exprimi cele mai profunde emoții. Uită pentru câteva ziile de responsabilitățile pe care le ai și relaxează-te.

Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)

Nu poți fugi de trecut pentru totdeauna, dar când te vei confrunta cu el, în cele din urmă, vei avea șansa să creezi un viitor mai bun. Această Lună Nouă este un moment frumos pentru a face față unora dintre bagajele emoționale pe care le-ai purtat în legătură cu casa ta sau cu viața de familie. Această energie lunară blândă ne face pe toți să ne simțim mai sentimentali, așa că sună un membru al familiei pe care îl iubești.

Capricorn (22 decembrie - 19 ianuarie)

De obicei nu te lași pradă emoțiilor, dar această Lună Nouă în Pești își cere să-ți exprimi sentimentele în cuvinte. Acum ai șansa să-ți construiești legături puternice în viața de zi cu zi, deschizându-ți inima către oamenii din jurul tău. În loc să încerci să fii stoic, mai bine apelează la empatie și arată-le celorlalți că doar un om puternic are curajul să se arate vulnerabil.

Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)

Este ușor pentru tine să-ți structurezi sentimentele prin logică. Dar această Lună Nouă te provoacă să faci lucrurile altfel. În loc să-ți conceptualizezi emoțiile, mai bine simte-le fizic. Unde este senzația de tensiune ? Unde sunt furnicăturile ? Învățând să asculți semnalele propriului corp și vei începe să înțelegi ce înseamnă empatia.

Pești (19 februarie - 20 martie)

Luna Nouă din semnul tău îți aduce fericire. Aceasta marchează începutul unei schimbări semnificative în prvința propriei tale identități, așa că pregătește-te pentru o resetare emoțională, care va avea un efect important asupra carierei tale. Vei intra în contact cu visele, valorile, dorințele și sentimentele tale într-un mod cu totul nou și te vei simți inspirat să faci unele schimbări în viața ta. Nu-ți fie teamă să fii tu însuți, chiar dacă te vei simți diferit decât până acum. 

 

×
Subiecte în articol: luna noua pesti horoscop